Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Biro Zsolt, a declarat miercuri, în conferinţă de presă, că formaţiunea sa se delimitează de provocările extremiste din urmă cu două seri în timpul marşului neautorizat de pe străzile din Târgu Mureş, însă cere şi ca pe viitor să fie respectat dreptul membrilor comunităţii sale la liberă exprimare şi adunare publică. ‘S-a simţit o oarecare tensiune în oraş, au fost şi în rândul demonstranţilor câţiva cu capul înfierbântat, care au încercat să provoace sau au provocat forţele de ordine. Anul trecut au fost mult mai mulţi demonstranţi, mai puţini jandarmi şi s-a desfăşurat totul normal (…) Aceste capete înfierbântate s-au manifestat cum s-au manifestat. Ne delimităm de aceste provocări şi de orice fel de extremism’, a spus Biro Zsolt.
El a subliniat că nu crede că au existat şi membri ai PCM în grupul de provocatori, iar deşi în oraş s-a resimţit o tensiune, populaţia ‘a trecut cu brio şi a absolvit examenul şi nu au fost evenimente deosebite’. ‘Noi, ca şi co-organizatori, ne delimităm de orice fel de extremism, dar trebuie să subliniez că nu putem admite faptul că în 2014, la Târgu Mureş, comunitatea maghiară e privată de dreptul la libera exprimare şi dreptul la adunare. Acestea sunt nişte drepturi universale şi constituţionale. O să cerem de fiecare dată acest drept şi o să cerem autonomia ţinutului secuiesc în fiecare an, în 10 martie, la Târgu Mureş. Şi după ce o vom obţine, în fiecare an ne vom aduna în 10 martie să o sărbătorim’, a susţinut liderul PCM.
Acesta a mai comentat că afirmaţia primarului din Târgu Mureş, Dorin Florea, că nu va mai permite niciun marş prin oraş, este ‘pripită şi întăreşte faptul că drepturile constituţionale sunt îngrădite la Târgu Mureş’.
AGERPRES