Cel mai ”tânăr” județ din România este Ilfov, unde vârsta medie a locuitorilor este puțin sub 39 de ani, iar cel mai ”bătrân” este Teleorman, unde locuitorul mediu se apropie de 47 de ani, arată datele Institutului Național de Statistică, prelucrate de HotNews.ro. În ultimii 10 ani, situația s-a deteriorat, în sensul că în 2013 aveam 9 județe în care vârsta medie era sub 40 de ani. Azi mai sunt două.
Există deja un decalaj de vârstă imens între județe. Și nu suntem deloc departe de Japonia care are vârsta medie de 45,4 ani și pe care o considerăm una din cele mai îmbătrânite țări. Avem mai multe județe în care vârsta medie egalează sau chiar depășește media de vârstă a japonezilor: Teleorman, Hunedoara, Vâlcea sau Brăila. Și probabil că în următorii ani, vom avea mai multe asemenea județe.
De asemenea, îmbătrânirea populației impinge autoritățile locale – ale căror venituri depind de încasările din taxele și impozitele locale- să gestioneze cu dificultate presiunea fiscală asupra contribuabililor. În județele foarte îmbătrânite cum e Teleormanul, nu prea poți crește taxele aplicate populației (majoritar pensionare) și ești nevoit să taxezi suplimentar puținele afaceri care au mai rezistat în zonă.
Peste jumătate din județe îmbătrânesc cu o viteză mai mare decât media pe țară, iar centre universitare cum e Clujul suferă de ”îmbătrânire”- vârsta medie urcând de la puțin peste 35 de ani în urmă cu 6 cicluri electorale la peste 42 de ani.
De când vârsta a devenit tot mai importantă în stimularea preferințelor de vot – cu alegători mai în vârstă care să favorizeze partidele cu orientare populistă și vederi de stânga- candidații ar trebui să își oferteze publicul țintă cu politici adaptate nevoilor acestuia.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.