166 de percheziţii sunt în derulare, în această dimineaţă, în 26 de judeţe din ţară (inclusiv Mureș) şi în municipiul Bucureşti, la membrii unui grup infracţional specializat în evaziune fiscală în domeniul asigurărilor, cu prejudiciu estimat până în prezent la aproape 6.000.000 de euro.
În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, efectuează 166 de percheziţii, dintre care 112 la sedii de societăţi comerciale, 23 la locuinţele administratorilor acestor firme, 22 la domiciliile altor suspecţi şi 9 la sedii de firme de asigurare, pentru probarea activităţii infracţionale a unui grup infracţional organizat, specializat în obţinerea de importante beneficii financiare în urma încheierii şi derulării unor contracte formale şi fictive de asigurare.
Percheziţiile domiciliare sunt efectuate în municipiul București și în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa, Brăila, Bihor, Caraş, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea. De asemenea, vor fi puse în executare 44 mandate de aducere.
În fapt, din investigaţiile efectuate a reieşit că, începând cu anul 2009, pe teritoriul României a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, specializat în obţinerea unor importante beneficii financiare în urma încheierii şi derulării unor contracte formale şi fictive de asigurare.
Astfel, au fost identificate persoane juridice de pe raza a 26 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, care au achitat contravaloarea poliţelor de asigurare pentru angajaţi, respectiv a primelor lunare aferente unei clauze de economisire, urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare” şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare.
Societatea de asigurare implicată, după reţinerea unui comision din valoarea primei, vira suma direct în conturile angajaţilor, având drept unic scop sustragerea parţială a angajatorilor de la plata contribuţiilor datorate bugetelor fondurilor de asigurări sociale, şomaj ş.a. şi a impozitului pe venit, aferente retribuţiilor lunare acordate salariaţilor, prin ascunderea sursei impozabile.
Prin intermediul reprezentanţilor zonali ai firmei de asigurări, în grupul infracţional organizat au fost atrase persoane de decizie – administratori, directori, membrii ai consiliilor de administraţie din diverse societăţi comerciale cu bonitate şi număr mare de salariaţi, cărora produsul de asigurări le-a fost prezentat ca fiind foarte „profitabil” prin faptul că, în urma derulării acestuia, angajatorii puteau eluda legislaţia fiscală în materie, evitând plata taxelor şi impozitelor cu stopaj la sursă aferente drepturilor salariale ale angajaţilor.
Pentru perioada 2012 – 2013, s-a estimat un prejudiciu adus bugetului consolidat al statului de 6.000.000 de euro.
În prezent, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Tg. Mureş – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tg-Mureş, efectuează cercetări faţă de 21 de angajaţi cu funcţii de comandă şi execuţie din cadrul unei societăţi de asigurări şi 174 administratori ai celor 112 persoane juridice implicate în activitatea infracţională, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate, tehnic şi informaţional, al ofiţerilor S.R.I..
Sursa: Poliția Română