În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Reghin, efectuează 5 percheziții domiciliare, în Reghin, județul Mureș.
Activitățile se desfășoară în două dosare penale instrumentate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Reghin, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de furt calificat.
În fapt, polițiștii au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care, în perioada 01 – 07 septembrie a.c., au comis mai multe infracțiuni de furt calificat, din depozitul unei societăți comerciale de pe raza municipiului Reghin.
Prejudiciul a fost recuperat parțial.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE