Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.
În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să se prezinte înainte de împlinirea termenului prevăzut mai sus, la structura de poliţie în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi (HG 11/2018).
Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte de către autoritatea competentă pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) – f), h) şi i) din legea nr.295/2004 şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare.
Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate, în caz contrar fiind aplicabile dispozițiile art. 342 alin. 6 din Codul Penal.
Programul cu publicul: Număr de contact:
Marți 09.00 –12.00 – 0265.202.505
Joi 12.00 – 15.00 – 0265.202.507
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.