Peste 120 de producători şi meşteşugari din Harghita au participat la sfârșitul săptămânii trecute, vineri şi sâmbătă, la Târgul de paşte al produselor locale şi tradiţionale, în pofida ploii persistente şi a temperaturilor scăzute.
În parcarea clădirii Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc şi sub coloanele imobilului au fost amplasate standuri cu produse dintre cele mai diverse, de la preparate din carne şi lapte, siropuri, pâine de casă şi turtă dulce până la ouă încondeiate, ţesături, îmbrăcăminte, bijuterii lucrate manual sau decoraţiuni de Paşte. Atmosfera a fost întreţinută de fanfara din localitatea Cârţa, care a interpretat cântece de promenadă.
Cojocarul Peter Istvan
Peter Istvan este un cojocar din comuna Zetea şi prezintă publicului căciuli, cojoace sau mănuşi. Chiar dacă vine primăvara, el speră să vândă câte ceva înainte de Paşte, dar recunoaşte că cei care sunt interesaţi de produsele sale sunt mai ales turiştii.
,,Am 65 de ani şi fac acest meşteşug din 1968. Mă ajută nevasta şi un fecior. Acum ne pregătim să începem argăseala pieilor, după ce sunt tăiaţi mieii şi toată vara asta facem. Iar iarna ne apucăm de lucru şi muncim până în primăvară”, a spus Peter István.
Veres Imre, dogar din satul Fâncel
La târg a venit şi Veres Imre, un dogar din satul Fâncel, zona Odorhei, care oferă la vânzare butoiaşe şi putini pentru făcut brânza sau pentru iaurt, dar şi alte obiecte de lemn necesare în bucătărie. Întrebat dacă produsele sale au căutare, Veres Imre a replicat: ,,Care cumpără, cumpără şi care nu, nu. Noi să fim sănătoşi”.
Dajka Julianna, Faluvegi Irma – mărgele și covoare
În apropierea standului bătrânului dogar expune Dajka Julianna, din Miercurea Ciuc, care realizează ouă brodate cu mărgele, în vreme ce Faluvegi Irma, o ţesătoare din municipiu, a venit la târg cu covoare de perete tradiţionale, pe care le realizează cu multă migală şi cu care vorbeşte ,,pentru a le însufleţi”.
La această ediţie a târgului s-a desfășurat şi un concurs de brânzeturi, organizat de Asociaţia producătorilor tradiţionali din Harghita şi o prezentare a mărcii ,,Hargita Sajt” (nr: ,,Caşcavalul Harghita”). De asemenea, în holul Consiliului Judeţean a fost deschisă o expoziţie care are ca temă energia regenerabilă şi unde cei interesaţi vor putea vedea sisteme de colectoare solare, cazane pe biomasă şi pot adresa întrebări experţilor din domeniul eficienţei energetice a caselor.
Tradiţionalul Târg de Paşte de la Miercurea Ciuc este organizat de Consiliul Judeţean Harghita, prin Camera Agricolă, cu scopul de a încuraja locuitorii să cumpere produse de calitate, dar şi pentru a sprijini meşteşugarii şi producătorii locali.