Peste 300 de programe în peste 20 de locaţii din Târgu Mureş se vor desfăşura, începând de marţi, timp de şase zile, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Vâltoarea Mureşeană.
„Dezvoltare. Cooperare. Construirea comunităţii – aşa pot descrie în cuvinte Vâltoarea Mureşeană. Aceasta este cea de-a IX-a ediţie a celui mai mare eveniment din oraş, cu 21 de locaţii şi peste 300 de programe. Pentru al doilea an consecutiv, Primăria este partener principal. Dezvoltare, colaborare şi comunitate, aceasta era şi ideea noastră când s-a pornit acest eveniment care evoluează an de an şi este capabil să prezinte ceva nou de fiecare dată”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan.
Edilul a spus că a făcut parte din echipa de organizare a festivalului timp de 7 ani şi că acesta s-a putut dezvolta doar printr-o cooperare exemplară a echipei, care a reuşit să creeze un eveniment unic.
„Cred că locul Vâltorii nu poate fi luat de un alt eveniment, având în vedere unicitatea şi diversitatea programului său. În întocmirea programului am pus întotdeauna pe primul loc nevoile comunităţii maghiare din Târgu Mureş, iar organizatorii continuă să facă acest lucru şi în prezent. Aş dori să vă mulţumesc pentru că aţi reuşit să organizaţi probabil unul dintre cele mai valoroase ediţii a Vânătorii Mureşene şi că păstraţi aceste valori, respectiv că va fi un eveniment memorabil. Este de asemenea important că Vâltoarea a devenit un eveniment de seamă fără care nu trece anul în Târgu Mureş şi este important că putem să fim partenerii principali ai acestui eveniment”, a afirmat Soos.
Preşedinta Asociaţiei pentru Târgu Mureş, Katalin Szente, a menţionat în conferinţa de presă că, pe lângă o serie de instituţii publice, la succesul Vâltorii Mureşene participă mai mult de 25 de organizaţii nonguvernamentale.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a subliniat că festivalul depăşeşte cu mult graniţele judeţului şi că prin programele culturale sau de agrement reuşeşte să integreze pe toată lumea, de la mic la mare, de la cei în vârstă până la cei tineri.
Peter Ferenc a precizat că majoritatea instituţiilor aflate în subordinea CJ participă cu programe la Vâltoarea Mureşean: Ansamblul Artistic Mureşul, Palatul Culturii, Biblioteca Teleki, Muzeul Judeţean, Teatrul de Păpuşi Ariel şi Filarmonica de Stat din Târgu Mureş.
Coordonatoarea Festivalului Vâltoarea Mureşeană este, în acest an, prezentatoarea TV Orsolya Jakab, care consideră manifestarea ca fiind „un eveniment foarte important pentru comunitate, unul care creează valori şi care a arătat cum trebuie oferit divertisment de calitate la Târgu Mureş”.
La manifestare vor participa atât trupe în plină afirmare, cum sunt cei de la 4S Street din Gheorgheni, cât şi formaţii cu nume mari din ultimele decenii, precum Apostol, înfiinţată în urmă cu 50 de ani, ai cărei membri au fost decoraţi cu Crucea Ordinului de Merit al Ungariei, Compact, Punnany Massif, Nagy Feró şi Beatrice, precum şi cel mai renumit interpret ungar, Ákos.
În programul Vâltorii Mureşene vor avea loc două petreceri în aer liber şi două în spaţiu închis, o serie de reprezentanţii teatrale susţinute de Teatrul Spectrum, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional din Budapesta şi un teatru din Ucraina, precum şi dezbateri despre prevenirea consumului de droguri, discuţii despre bullying şi schimbări climatice.
Organizatorii celei de-a IX-a ediţii a Vâltorii Mureşene au anunţat, marţi, că pe parcursul festivalului vor fi dezbătute o serie de subiecte, precum conservarea patrimoniului, problemele educaţiei sexuale, criza climatică sau oportunităţile de dezvoltare ale municipiului Târgu Mureş.
„De vineri până duminică, oaspeţii noştri vor discuta despre cele mai actuale şi importante probleme sociale în cadrul a două mese rotunde organizate în fiecare zi în perimetrul Vâltorii Mureşene. Politică, conservarea patrimoniului, problemele educaţiei sexuale, criza climatică sau oportunităţile de dezvoltare ale municipiului Târgu Mureş sunt printre subiectele pe care le vom aborda. În cadrul acestor întâlniri, organizatorii oferă servicii de interpretariat”, au arătat organizatorii într-un comunicat de presă.
Între participanţii la dezbateri se regăsesc parlamentarii UDMR din judeţul Mure, deputaţii Andrea Csép şi Károly Kolcsár, şi senatorii Károly Császár şi Zoltán Csaba Novák, care vor arăta cum este reprezentat judeţul Mureş la Bucureşti.
În privinţa patrimoniului, discuţiile vor viza castelele şi dacă acestea sunt o afacere.
„La o masă rotundă, István Pataky, jurnalist şi redactor-şef al Krónika, încearcă să analizeze împreună cu invitaţii săi cum ar trebui să ne preocupăm de patrimoniul construit. Îl lăsăm să piară sau îi exploatăm potenţialul de dezvoltare? Invitaţi: Lilla Rácz, manager al Dániel Kastélyszálló din Olasztelek, Kálmán Teleki, proprietarul Castelului Teleki din Gernyeszeg, şi Bánffy Farkas, administratorul moştenirii familiei – reprezintă conacul Bánffy din Fugad”, se arată în comunicat.
Sâmbătă, vor fi invitaţi experţi pe două subiecte de mare interes pentru tineri, „Barza este doar un basm” şi „Cum să vorbim despre sexualitate?”, Dénes Tünde, profesor de biologie, şi Gabriela Madaras, psiholog sexual, endocrinolog-sexolog calificat, moderator Kinga Rákóczi, specialist în comunicare.
„Începând cu ora 17, dr. Zsolt Hetesi, profesor de cercetare la Universitatea Naţională de Servicii Publice din Budapesta, va susţine o prelegere despre evenimentele actuale ale verii. Secetă, lipsă de apă, deficit de alimente, explozie a preţului energiei. Prelegerea este intitulată ‘ Ce se întâmplă cu noi?’ şi este organizată de Grupul Milvus. Existenţa omului pe planetă este supusă la ameninţări din ce în ce mai dese, oare poate fi ceva încetinit sau inversat? Unde duc schimbările climatice împreună cu factorii economici şi politici? Invitatul nostru va răspunde la toate aceste întrebări”, precizează organizatorii.
Duminică, de la ora 12,00, liderii organizaţiilor politice de tineret maghiare din Bazinul Carpatic vor sta în jurul unei mese rotunde cu tema „Fără graniţe pentru tinerii maghiari – Bazinul carpatic al viitorului”, pentru a vorbi despre viaţa publică şi viitorul pe care îl întrevăd.
„Seria de discuţii la masă rotundă se va încheia duminică, de la ora 14,30, cu o dezbatere despre dezvoltarea municipiului Târgu Mureş. Examinăm situaţia economică şi oportunităţile de dezvoltare ale oraşului nostru împreună cu managerii de companii din Târgu Mureş. La masa rotundă participă experţi din diferite companii şi domenii diferite, iar toată lumea va căută răspunsuri la aceleaşi întrebări: cum se poate dezvolta oraşul mai repede?”, se subliniază în comunicat.
Peste 300 de programe în 21 de locaţii din Târgu Mureş vor avea loc, începând de marţi timp de şase zile, în cadrul celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Vâltoarea Mureşeană. AGERPRES