28 august 2017, București – 32.000 de semănturi ale petiției Nu-i lăsa să îți taie accesul la Inspectorul Pădurii [1] au fost depuse vineri la Ministerul Apelor și Pădurilor. La depunerea semnăturilor au fost prezenți membri ai comunității de-clic care au afișat bannere în formă de frunză cu mesajele “Și eu sunt Inspectorul Pădurii” sau “Inspectorul Pădurii este al nostru.” Semnăturile au fost predate pe suport electronic, atașate unui suport în formă de frunză, cu inscripția “Peste 32.000 de cetățeni vor acces la inspectorulpadurii.ro” [2]
Campania a fost inițiată în urmă cu 5 săptămâni de comunitatea de-clic și organizația de mediu Agent Green. Moblizarea a venit ca urmare a declarațiilor ministrului Apelor și Pădurilor conform cărora platforma web inspectorulpadurii.ro nu va mai beneficia de mentenanță din partea firmei dezvoltatoare. Site-ul inspectorulpadurii.ro este până în prezent cel mai amplu instrument de verificare a trasabilității lemnului în România. Fără o întreținere periodică, site-ul poate dispărea oricând, iar odată cu acesta și toate informațiile referitoare la păduri: informații despre punctele de tăiere, transporturile de lemn și depozitele aferente.
Comunitatea de-clic a înștiințat ministerul cu privire la solicitările petiției inițiată în 18 iulie 2017. Răspunsul oficial oferit de minister le-a fost comunicat semnatarilor, care au decis împreună să-și continue și să-și intensifice eforturile. Sute de membri de-clic au scris ministerului și au cerut ca acesta să ofere un calendar detaliat al măsurilor pe care le va întreprinde pentru transparentizarea sectorului forestier. [3]
La evenimentul de înmânare al petiției, doamna ministru Doina Pană nu a fost prezentă pentru a prelua personal semnăturile. Astfel, acestea au fost înmânate șefei de cabinet a ministrului. Deși membrii de-clic și-au manifestat disponibilitatea de a purta un dialog privind site-ul Inspectorul Pădurii cu reprezentanții ministerului, intervenția șefei de cabinet s-a rezumat la aducerea de acuzații nefondate la adresa organizațiilor inițiatoare. În acest fel, obiectul petiției a rămas neadresat, ministerul refuzând să ofere informații privind calendarul de transparentizare a industriei forestiere.
În continuare comunitatea de-clic solicită doamnei ministru Doina Pană să găsească soluții imediate pentru a asigura și garanta accesul cetățenilor la platforma web inspectorulpadurii.ro. De asemenea, cetățenii doresc ca acest instrument să fie îmbunătățit și actualizat în timp util.
“Ne îngrijorează faptul că ministerul vine cu scuze și acuzații false în loc de soluții, iar acest lucru arată incapacitatea lui de a transparentiza sectorul forestier. Mai mult, nu înțelegem de ce doamna ministru se antepronunță privind ilegalitatea site-ului inspectorulpadurii.ro înaintea autorităților competente, în loc să caute soluții proactive pentru protejarea pădurilor care ne-au mai rămas.” a declarat Raluca Veștemeanu, campaigner de-clic.