A sporit birocraţia aducerii în ţară a lucrătorilor extracomunitari după intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, spune oficialul agenţiei de recrutare.
„Părăsesc ţara mulţi dintre muncitorii (străini n. red.) ajunşi în România sau dintre cei care doar primesc viza de lucru valabilă acum şi pentru Schengen. Vorbim aici despre muncitori care nici nu mai ajung la noi în țară, pentru că vor să câștige mai mulți bani decât pot obţine în România. Conform estimărilor noastre, de la data intrării României în Schenghen până în prezent, un procent de aproximativ 35‑40% de muncitori străini au plecat deja din ţară”, a declarat Yosef Gavriel Peisakh, manager general al agenţiei de recrutare a personalului străin Work From Asia.
,Muncitorii care pleacă din România, de regulă, posedă deja un permis de ședere temporară cu valabilitate de unul sau doi ani. Desigur că se expun unor riscuri enorme, pentru că pot fi legitimați și opriți la frontiere de către organele de control, în cazul de față Poliția de Frontieră și ofițerii Inspectoratului Român pentru Imigrări. Cu ajutorul aplicației nou-lansate, eDAC, în câteva secunde după scanarea actelor de identitate, organele de control pot vedea acum un status actual al acestora, iar cetățenilor străini li se explică clar că pot sta în spațiul Schenghen pentru o perioadă de maximum 90 zile, cu statutul de turiști, neavând dreptul să se angajeze în țara respectivă. Mai mult decât atât, ei riscă să își piardă din drepturile lor fundamentale și vorbim aici despre protecția socială, securitatea locului de muncă, nerespectarea programului de lucru, a timpul de repaus. Din păcate, muncitorii nu vor mai putea nici reclama abuzurile autorităților sau beneficia de servicii medicale gratuite”, atrage atenţia Yosef Gavriel Peisakh.