Peste 3.500 de studenți din cadrul Facultății de Medicină, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, au susținut examenele teoretice din sesiunea recent încheiată după o nouă metodă implementată de Universitate în cadrul strategiei de dezvoltare Smart University. Este vorba despre examenul digital, care s-a realizat în fața celor 465 de poziții de examinare existente în cadrul Centrului UNiX. Acesta se va aplica, în viitoarele sesiuni, la toate programele de studii, în acord cu specificul fiecăruia.
„Această metodă face posibilă utilizarea unor baze mari de date din care se selectează aleator întrebările, permite studenților aflarea instantanee a punctajului la încheierea examenului și previne orice risc de fraudă pe perioada acestuia. Examenul digital se va generaliza în sesiunile următoare la toate programele de studii din Universitate, în acord cu specificul fiecăruia. Succesul acestei metode moderne se datorează implicării personalului didactic și tehnic din universitate dar și sprijinului acordat de Universitatea de Medicinǎ și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. E pluribus unum!”, a transmis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.