Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, prin Compartimentul Relaţii cu Piaţa Muncii şi Societatea Antreprenorială Studenţească, în parteneriat cu Asociaţia ESTIEM LG Mureş, a organizat, miercuri, evenimentul „Faţă în Faţă cu Angajatorii”, pentru facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a viitorilor absolvenţi.
„Este o manifestare foarte importantă şi deosebită, pentru că în acest fel, studentul, care este de fapt produsul finit al universităţii, îşi poate alege un loc de muncă, îşi poate găsi un loc pe piaţa muncii, fie el absolvent al facultăţilor cu profil medical medicină, farmacie, fie pe partea de ştiinţe tehnică, litere. Este important pentru că noi ne dorim prin procesul pe care universitatea îl are în mod continuu, de acordare cu cerinţele pieţei muncii, pentru că în momentul în care totul se modernizează, există un trend nou ca o serie de discipline şi o serie de locuri de muncă să fie tot mai modernizate, să fie altele decât eram noi obişnuiţi cu ani în urmă. Şi atunci universitatea trebuie să ţină pasul, să vină cu o ofertă educaţională în acest sens, oferind posibilitatea studenţilor să se pregătească în concordanţă cu cerinţele pieţei muncii”, a declarat presei prorectorul UMFST Târgu Mureş, profesor universitar doctor Oana Mărginean.
Companiile participante au prezentat oferte din domeniile medicină, farmacie, inginerie, informatică, filologie şi economie.
Reprezentantul Compartimentului Relaţii cu Piaţa Muncii din UMFST Târgu Mureş, Ştefan Vasile Daniel, a arătat că relaţia universităţii cu mediul economic şi social asigură o competitivitate crescută a absolvenţilor.
„Fără un contact permanent şi un schimb de experienţă, de know-how pe ambele sensuri, atât dinspre universitate către mediul de afaceri, cât şi invers, mediul de afaceri către universitate, nu putem evolua într-un mod constructiv şi eficient, mai ales având în vedere galopul pe care îl are tehnologia în ziua de astăzi şi cum evoluează lucrurile şi toate procesele, modalităţile, procedurile de lucru. Toate sunt într-o continuă schimbare şi încercăm să le aducem cât mai actualizate în faţa studenţilor. Avem 51 de companii care participă cu standuri şi este prima ediţie care integrează şi specializări ale Facultăţii de Medicină şi ale Facultăţii de Farmacie”, a declarat Ştefan Vasile Daniel. AGERPRES