Peste 600 de elevi din Reghin participă la un proiect de mediu
Peste 600 de elevi din Reghin participă la un proiect de mediu

Peste 600 de elevi din Reghin participă la un proiect de mediu

Peste 600 de elevi din învăţământul preuniversitar din municipiul Reghin sunt beneficiarii proiectului „Educaţia pentru mediu şi şcoli sustenabile”, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, având ca obiectiv dezvoltarea conştiinţei civice de mediu în rândul copiilor şi tinerilor.

Proiectul, care se derulează până în luna decembrie a acestui an, a fost accesat de Asociaţia CLEANWOOD CO2 în parteneriat cu Colegiul „Petru Maior” din Reghin şi îşi propune să creeze un comportament durabil şi responsabil faţă de mediul înconjurător, bazat pe educarea timpurie şi pe implicarea activă a elevilor în activităţi concrete de protecţie a naturii.

„Este un privilegiu, dar acest privilegiu vine după multă muncă datorită acţiunilor derulate de-a lungul timpului. Cu Asociaţia CLEANWOOD colaborăm de câţiva ani şi am participat la acţiunile lor de plantare de arbori de la Batoş, de mai multe ori. Copiilor le-a plăcut foarte mult, am fost voluntari, am participat la acţiuni de reciclare a unor haine vintage, în foarte multe activităţi. Sper, la nivelul educaţiei copiilor, o conştientizare în ceea ce priveşte grija pentru mediu, grija pentru resursele care sunt tot mai puţine, resursele planetei. Pentru că prin atelierele organizate şi în noiembrie şi de-a lungul timpului, fiind o activitate permanentă, materialele educative furnizate prin proiect vorbesc despre amprenta ecologică, despre colectarea selectivă a deşeurilor, despre reducerea consumismului şi apoi de ceea ce puteam noi, fiecare: să plantăm un pom, un copac care să aducă mai multă bucurie, mai mult verde, mai mult oxigen”, a declarat, luni, profesoara de ecologie Alina Claudia Dan, de la Colegiul „Petru Maior” din Reghin.

În cadrul proiectului, prin activităţi educative şi practice, cum ar fi seminare, ateliere creative, acţiuni de împădurire şi crearea unui spaţiu educaţional în aer liber, se vizează o schimbare durabilă în modul în care tinerii percep şi interacţionează cu mediul înconjurător.

Proiectul urmăreşte câteva obiective specifice, precum crearea unei grădini-pădure şi a unui spaţiu educaţional în aer liber la Colegiul „Petru Maior” din Reghin, pentru desfăşurarea orelor în armonie cu natura, dar şi consolidarea cunoştinţelor dobândite prin organizarea de ateliere creative pe teme de mediu, acţiuni de împădurire şi organizarea unei tabere ecologice.

Pe lângă educarea elevilor cu privire la impactul negativ al activităţilor umane asupra mediului şi promovarea utilizării resurselor regenerabile şi a practicilor sustenabile, iniţiatorii doresc conştientizarea întregii comunităţi locale.

Proiectul se adresează elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, cu vârste între 6 şi 18 ani, urmărindu-se creşterea nivelului de conştientizare în rândul elevilor şi a comunităţii locale cu privire la importanţa protecţiei mediului şi a practicilor sustenabile.

Se mai doreşte implicarea activă a elevilor în activităţi de protecţie a mediului, care să ducă la formarea unor comportamente durabile şi responsabile pe termen lung, precum şi crearea unui precedent educaţional în cadrul şcolilor din regiune, care să promoveze sustenabilitatea ca parte integrantă a curriculumului şcolar. AGERPRES