Premiile pentru Maghiarii de pe peste Graniţă au fost
instituite, printr-un decret, în 2011. Conform acestuia,
prim-ministrul oferă câte zece distincţii pe an acelor persoane sau
organizaţii din Ungaria sau din străinătate, care desfăşoară o
activitate remarcabilă în interesul comunităţilor maghiare de peste
graniţă în domeniul vieţii publice, al educaţiei, al culturii, al
conservării patrimoniului sau în viaţa eclesiastică. Premiile sunt
acordate în fiecare an pe 20 august, cu ocazia sărbătorii Sfântului
Ştefan.
Anul acesta printre cei premiaţi s-au numărat, printre altele,
arhitectul clujean Árpád Furu, fostul primar al oraşului Sovata,
actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, Ferenc Péter,
respectiv sportiva Éva Tófalvi din Miercurea Ciuc.
Premiile au fost acordate de vicepremierul ungar Zsolt Semjén
şi de Árpád János Potápi, secretarul ungar de stat pentru politică
naţională.
MTI
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.