„Astfel, vor exista deja din vară legături aeriene directe între şase oraşe mari din China cu Budapesta”, a precizat politicianul.
„Consider că aceasta este o veste bună pentru toţi dintre noi, deoarece legătura aeriană directă joacă un rol important în cooperarea economică şi comercială dintre China şi Ungaria”, a adăugat acesta.
Xi’an, cu o populaţie de aproximativ 13 milioane de locuitori, este capitala provinciei Shaanxi şi, totodată, cel mai mare oraş din regiune. Se află la aproximativ 900 de kilometri sud-vest de Beijing şi este un centru industrial şi financiar important.
Péter Szijjártó a mai vorbit şi despre faptul că, după Beijing, Shanghai, Chongqing şi Ningbo, va exista şi din Guangzhou o linie directă spre Budapesta, după ce, recent, compania aeriană chineză China Southern Airlines a anunţat că, începând din luna iunie, va lansa o linie aeriană între Budapesta şi Guangzhou.
Potrivit ministrului, numărul zborurilor între cele două ţări va creşte astfel la 17 zboruri pe săptămână. „Este cel mai mare număr pe care îl poate prezenta o ţară din Europa Centrală”, a adăugat acesta.
Guangzhou este o metropolă cu aproximativ 15 milioane de locuitori, capitala provinciei Guangdong, numită fabrica lumii orientale, unde au sediul giganţi industriali precum BYD, cel mai mare producător de maşini electrice din lume, Huawei, una dintre cele mai mari companii IT din lume, şi ZTE, Sunwoda şi Eve Energy, care sunt, de asemenea, prezente în Ungaria.
Sursa: MTI