În 28 octombrie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României și va intra în vigoare după 90 de zile de la această dată, Legea nr. 192/2019 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Potrivit acestei legi care modifică și completează Legea 61/1991, (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanța de Urgență a Guvernului 104/2001 privind organizarea și
funcționarea Poliției de Frontieră Române), polițistul are dreptul:
-să solicite persoanei legitimate să țină mâinile la vedere,
–să renunțe temporar la obiectele ce pot fi folosite pentru atacarmat
-să solicite persoanei să ia poziția inofensivă pentru controlul corporal
Se interzice solicitarea adoptării poziției șezut sau culcat în cazul femeilor cu semne vizibile de sarcină, persoanelor cu semne vizibile ale unei dizabilități și copiilor.
Prin poziție inofensivă se înțelege:
a) ținerea mâinilor deasupra capului sau paralel cu solul;
b) depărtarea picioarelor;
c) adoptarea poziției șezut;
d) adoptarea poziției culcat;
e) altă poziție a corpului, care previne săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului și respectă demnitatea umană.
Prin atac armat se înțelege atacul săvârșit de o persoană cu o armă de foc sau cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.
Se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului fapta persoanei de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost avertizată prin cuvintele: Poliția! Stai! – Nu te apropia! ori de a nu se conforma solicitărilor polițistului, referitoare la renunțarea temporară la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat.
În această perioadă, la nivel național se derulează o campanie de informare atât pentru cetățeni, cât și în rândul personalului propriu, cu privire la drepturile și obligațiile persoanelor și ale instituțiilor de aplicare a legii, conform noului cadru legal.