nspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita a demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, incident soldat cu moartea unui elev şi rănirea a trei adolescente.
„Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă”, au precizat, luni seară, reprezentanţii IJP Harghita.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, echipajele de salvare au scos de sub dărâmături patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, şi anume trei fete şi un băiat, dar acesta din urmă nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Una dintre cele trei eleve a suferit traumatisme severe şi este intubată, iar celelalte două au diverse traumatisme, dar sunt conştiente.
Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, luni, în cazul tragediei de la Odorheiu Secuiesc, solicitând elucidarea de urgenţă a cauzelor care au dus la prăbuşirea clădirii internatului Liceului ‘Tamasi Aron’ şi pedepsirea celor care se vor dovedi vinovaţi.
„Tragedia care a avut loc la internatul Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc este cutremurătoare. Transmit condoleanţe familiei elevului care şi-a pierdut viaţa şi le doresc însănătoşire grabnică elevelor rănite în acest cumplit accident. Este o dramă care ne reaminteşte brutal că siguranţa în şcoli rămâne o prioritate critică. Spaţiile în care copiii îşi petrec cea mai mare parte din timpul lor trebuie să ofere protecţie şi să fie adaptate la standardele de siguranţă actuale. Solicit elucidarea de urgenţă a cauzelor care au dus la prăbuşirea clădirii şi pedepsirea celor care se vor dovedi vinovaţi”, a scris şeful statului pe Facebook.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni seara, că persoanele responsabile trebuie să plătească pentru tragedia de la Odorheiu Secuiesc în care un elev de 17 ani a murit, iar alte trei eleve au fost rănite după ce internatul în care erau găzduiţi s-a prăbuşit.
„Nu există tragedie mai mare pentru un părinte decât să afli că a murit copilul tău. Deci este o tragedie şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată aşa ceva. Una dintre fete este în drum spre Târgu Mureş cu o fractură la coloana vertebrală, celelalte sunt la Odorheiu Secuiesc. Atâta ştim, că de câteva zile se lucrează în jurul clădirii, s-a săpat un şanţ mai mare sub şi lângă clădire şi de două trei zile copiii spun că s-au crăpat pereţii. Întrebarea este: cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, că este o clădire veche care, am înţeles că era să intre în reparaţii capitale, şi dacă lucrările s-au făcut conform avizelor proiectului?”, a declarat Kelemen Hunor, la postul Digi24.
De asemenea, liderul UDMR a arătat că a vorbit la telefon cu prefectul judeţului Harghita şi acesta l-a informat că marţi dimineaţa va avea loc o întâlnire cu toate instituţiile implicate în privinţa lucrărilor care se efectuau la clădirea internatului şi se vor verifica toate avizele proiectului.
„Deci aici trebuie căutaţi responsabilii şi trebuie pedepsiţi. Fiindcă eu, dacă aş fi părinte, când trimit copilul la şcoală, vreau să ştiu că este în siguranţă. Orice părinte asta îşi doreşte. Este o tragedie ce s-a întâmplat. (…) Pentru mine asta este întrebarea: Când începi o lucrare de acest fel şi când ai săpat un şanţ uriaş şi când ai lucrat sub clădire, pereţii au început să se crape… Cum laşi copiii în acea clădire? Acum am vorbit cu prefectul. Mâine dimineaţă se vor întâlni cu toate instituţiile să vadă avizele, să vadă tot ce trebuie văzut în acest caz, fiindcă responsabilii trebuie să plătească”, a menţionat Kelemen Hunor.
Întrebat fiind cine ar putea fi aceşti responsabili, preşedintele UDMR a precizat că supravegherea lucrărilor de acest tip revine autorităţilor locale.
„E mult prea hazardat să arăt eu cu degetul, pentru că nu cunoaştem proiectul, nu cunoaştem avizele date, deciziile care au fost luate la faţa locului. Fiindcă nici preşedintele, nici ministrul Educaţiei, nici măcar Guvernul nu dă aviz pentru o lucrare şi nu supraveghează această lucrare. Asta e în responsabilitatea autorităţilor locale. (…) Avizele se dau pe plan local. Inspecţia în construcţii şi cei care avizează proiectele, şeful sau dirigintele de şantier, ei sunt cei care fac lucrarea efectivă”, a răspuns liderul UDMR.
Luni, un perete al internatului Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit, sub dărâmături fiind prinşi patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Un băiat de 17 ani a decedat, iar ceilalţi trei au ajuns la spital.
Agerpres