Pentru sărbătorirea a 170 de ani de la Bătălia de la Dealul Spirii (Ziua Pompierilor), Primăria și Consiliul Local Reghin, în parteneriat cu I.S.U. Mureș au organizat săptămâna trecută un eveniment în Parcul Central. Reghinenii au avut ocazia să viziteze expoziția de tehnică militară. Evenimentul a continuat cu o ceremonie religioasă, cu intonarea imnului României, cu discursuri oficialităților și s-a încheiat cu o paradă militară, în acordurile Fanfarei Reghin.
Declarațiile oficialităților
„La invitația I.S.U. Mureș am avut plăcerea să particip azi la evenimentele organizate. Este un moment aniversar important. Îi felicit pe pompierii din județul Mureș pentru tot ceea ce au realizat în ultimii ani, pentru că sunt un reper și un exemplu nu doar pe plan național, ci și internațional. Le doresc succes, sănătate și să rămână cel puțin la nivelul la care au ajuns până în prezent”, a declarat Câmpeanu Alexandru, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș.
„Astăzi sărbătorim Ziua Pompierilor din România. Se împlinesc 170 de ani de la bătălia din Dealul Spirii. Activitățile prilejuite de această zi au cuprins o amplă manifestare în care am avut tehnică de intervenție, subunități de intervenție, precum și un ușor exercițiu demonstrativ. Întâmplarea face ca în acest an să se împlinească 170 de ani de la bătălia din Dealul Spirii și 100 de ani de România Mare. Am optat pentru Reghin pentru că era următoarea locație după Sighișoara, unde am sărbătorit anul trecut, locație importantă atât din punct de vedere administrativ, cât și din punct de vedere al subunității de intervenție din oraș”, a subliniat colonel Handrea Călin-Ioan, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș.
„Nu pot să descriu în câteva cuvinte amploarea unui asemenea eveniment. Câte fapte de glorie au fost săvârșite în cei 170 de ani de către pompieri? Am slujit 35 de ani în această armă. Am participat la sute și mii de evenimente în decursul anilor, dar am să amintesc acum un eveniment care poate fi trecut în cartea de istorie ca și un moment crucial. Cu 28 de ani în urmă, împreună cu dr. Raed Arafat și prof. Chioreanu Mircea am înființat SMURD-ul în județul Mureș. SMURD-ul care a ajuns de la nivelul județului Mureș să existe acum în întreaga țară. Acest gest nu a fost urmarea unui ordin, nici a unui act administrativ, ci a fost urmarea modului în care acest serviciu, parte componentă a unităților de pompieri, s-a implicat în viața unității și în viața comunității. Privesc cu admirație și mândrie că nu există zi în care media să nu redea mai multe intervenții ale SMURD-ului. L-aș cita pe dr. Raed Arafat, care spunea că cine salvează o viață, salvează o lume. Oare putem realiza câte lumi au salvat pompierii prin activitățile lor? Subliniez, e o armă inofensivă care e pusă în slujba cetățeanului. Astăzi, nu am decât cuvinte de laudă și admirație față de cei pe care i-am comandat o perioadă, față de cei pe care i-am slujit cu devotament și doresc să le transmit „La Mulți Ani!”, a declarat colonel în rezervă Micu Liviu, fost inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș.
„E un eveniment național Ziua Pompierilor noștri dragi, iar Reghinul a fost gazda acestui eveniment. Pentru noi este o foarte mare onoare și vreau să mulțumesc colonelului Călin-Ioan Handrea și întreg departamentului pentru că au fost alături de noi la Reghin. Mulțumesc și cetățenilor din Reghin care au fost prezenți în număr atât de mare. Subunitatea din Reghin excelează la orice eveniment național, iar unitatea din Tîrgu Mureș este întotdeauna printre cele câștigătoare la evenimentele naționale și internaționale. Efortul nostru a fost în cinstea efortului lor, e un semn de mulțumire pentru tot ceea ce fac, pentru a ne salva pe noi, pentru a ne salva bunurile și pentru că sunt mereu prezenți în viața noastră”, a precizat ec. Precup Maria, primarul Reghinului.
Înaintați în grad…
După discursurile oficialităților, au fost înaintați în grad câțiva reprezentanți ai pompierilor județului Mureș. În gradul de colonel a fost înaintat Petre Vasile Rareș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș; în gradul militar de maior a fost înaintat căpitanul Luciu Simion Bordean de la ISU „Horea” Mureș. De asemenea, au fost înaintați în grad plutonierii majori din cadrul ISU „Horea” Mureș care au primit gradul de plutonier adjutant: Bucin Cristian Călin, Bucan Sebastian Florin, Balo Imre Levente, Pop Florin Dinu, Sabău Traian Călin, Șandru Mihai Adrian și Todoran Claudiu Valentin.
Despre ziua Pompierilor
Ziua Pompierilor este marcată la 13 septembrie, începând cu anul 1953, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluţiei de la 1848. În această zi, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti, în timp ce trupele ţariste înaintau spre Capitală dinspre Focşani. Pentru a stăvili intervenţia militară străină, populaţia Bucureştilor a ieşit în calea otomanilor la Cotroceni, încercând să oprească ocuparea Capitalei. O delegaţie formată din revoluţionari, foşti membri ai guvernului provizoriu, a încercat, la rându-i, să trateze ocolirea Capitalei. Fuad Paşa a refuzat orice negocieri, i-a arestat pe revoluţionari, înaintând pe trei coloane spre centrul oraşului. În faţa garnizoanei Regimentului II din Dealul Spirii, Fuad Paşa a avut noi incidente. Colonelul Radu Golescu a refuzat să evacueze clădirile. Deşi turcii s-au obligat să le permită accesul în spaţiul Regimentului II, au avut loc altercaţii între turci şi români şi pe Dealul Spirii s-a dat o bătălie sângeroasă, rămasă în istorie sub denumirea de „baia de sânge de la Bucureşti’”. Fuad Paşa şi generalul Duhamel au ocupat militar Capitala. În acest fel, era înfrântă revoluţia română în Ţara Românească.
Imola Grama
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.