POPICE: Sportivii noștri au participat la amicalul Serbia-România
POPICE: Sportivii noștri au participat la amicalul Serbia-România

POPICE: Sportivii noștri au participat la amicalul Serbia-România

 Singurele câștigătoare: tandemul de cadete U18!

Pe arena de popice „Banja Junakovic” din localitatea sârbă Apatin s-a disputat la sfârșitul săptămânii tradiționalul duel amical internațional pe echipe între reprezentativele României și Serbiei.

Întrecerea a avut loc la juniori U23-U18, atât la feminin cât și la masculin.

Echipele de popice CSM Tîrgu-Mureș au avut 5 reprezentante la această  confruntare: Bordianu Roxana Andreea, Ádám Erzsébet Alexandra, Fancsali Jessica Tamara, la junioare U18, și 2 băieți, Benke Zoltán și Hegyi Roland la juniori U23.

Alături de sportivi s-au mai aflat Seres József, antrenorul loturilor de junioare U18 și U23 și Antal Matild, în calitate de membru în prezidiul Federal.

În prima zi a întrecerii dintre Serbia și România majoritatea confruntărilor au fost câștigate de gazde, sportivii noștii „tricolori” au reușit în schimb să obțină atât la totalurile pe echipe, cât la cele individuale rezultate valoroase.

Singura victorie a României a fost obținută de tandemul junioarelor U18 (1048 p.d.-1007 p.d.) formată din sportivele Bordianu Roxana Andreea (546 p.d.) și Marin Delia Maria (502 p.d.).

Au fost premiați sportivii cu cele mai bune rezultate individuale, printre care și sportiva noastră de la CSM Târgu-Mureș, Bordianu Roxana Andreea (546 p.d) – la junioare U18/România.

Rezultatele primei zile au fost cele „oficiale” care au fost înscrise în palmaresul întâlnirilor, după care, a doua zi au avut loc jocurile revanșă. Singura echipă care a reușit să câștige a fost cea a junioarelor U23, la o diferență de 30 popice doborâte (4363-4333).

Întâlnirea a avut ca scop pregătirea celor două echipe pentru participarea la Campionatele Mondiale care vor avea loc în perioada 15-22 mai 2022, în Estonia, la Elva.