Popicele reprezintă o disciplină sportivă în care Târgu-Mureșul a fost mereu printre protagoniști, la nivel național, dar care, în ultimele trei decenii, se află într-un recul accentuat. Și la nivel național, dar și global.
Până în 1989, săli de popice erau aproape peste tot în țară. Parcă mai multe în Transilvania decât în celelalte provincii românești. La Târgu-Mureș erau cel puțin 5-6 astfel de săli. La Mediaș, oraș mult mai mic, erau patru. Trei dintre ele au fost demolate după Revoluție, iar acolo unde era a patra acum e un magazin de piese auto. La Galați, o sală de popice modernă, cu șase piste, a fost demolată după 1989.
La Târgu-Mureș mai e una singură, cea care găzduiește clubul Electromureș Romgaz. Dar care, după cum spun reprezentanții acestuia, ”a fost vândută de actualii proprietari unei firme private, urmând a fi dezasamblată și transformată în hală de producție, depozit și spații de birouri”.
Situația de la Târgu-Mureș și de la Mediaș nu e singulară. Lucrurile au evoluat, în ceea ce privește popicele, pe aceleași coordonate cam peste tot în România. Dacă în 1989 Federația Română de Popice avea înregistrați în scriptele sale peste 7.000 de sportivi legitimați, acum mai are 542, potrivit site-ului Federației. Cifra include toți popicarii legitimați, de la copii sub 14 ani la veterani de peste 70. Sportivi seniori mai sunt doar 126. Câte 5-6 la fiecare dintre cele numai 25 de cluburi de popice care mai există.
Nici la nivel global nu e cu mult diferită situația. Federația Mondială de Popice, cu sediul la Zagreb, în Croația, are afiliate federații naționale din doar 18 țări. Toate, din Europa. În afara continentului nostru, acest sport este, practic, inexistent. În cele două Americi, spre exemplu, se practică pe scară largă bowlingul (devenit, mai recent, mai mult sport și mai puțin distracție), nu popicele. Deși pare același lucru, nu este, pentru că între cele două discipline diferențele sunt majore.
L-am întrebat pe secretarul general al Federației Române de Popice, Claudiu Victor Stacojiu, dacă nu cumva ascensiunea bowlingului a ”sufocat” popicele. ”Nu aceasta e explicația reculului despre care vorbeați, înregistrat de popice. Cred că explicația, la modul general vorbind, e reculul a tot ceea ce înseamnă sport în țara noastră. Popicele nu fac nici ele excepție. Dincolo de asta, constat că sunt din ce în ce mai puțini primari care înțeleg să aloce bani pentru popice și pentru orice fel de sport, în general, exceptând fotbalul. De investitori privați nu mai vorbesc. Pentru fotbal, da, există în multe locuri disponibilitate. Pentru popice, nu. Cazul de la dumneavoastră din oraș (cel cu arena de popice Electromureș – n.r.) e elocvent, dar vă mai pot da o mulțime de alte exemple”, a declarat, pentru Punctul, Claudiu Victor Stacojiu.
Secretarul general al Federației Române de Popice e optimist privind viitorul, dar nu vede, concret, vreo cale de ieșire la lumină a acestui sport.
Priză mare la public, popicele nu au avut niciodată. Din câte am aflat, la meciurile de popice rareori asistă mai mult de câteva zeci de spectatori. Majoritatea, rude și prieteni ale competitorilor. Pe de altă parte, nici la meciurile de fotbal de Liga 3 sau inferioare nu vin cu mult mai mulți spectatori. Totuși, pentru fotbal se mai găsesc bani în vistieriile municipalităților ori ale companiilor private. Pentru popice, aproape deloc. Nu au contat multele performanțe ale echipei de popice Electromureș Romgaz, obținute de-a lungul anilor. Nici acum nu par să conteze. Poate și pentru că una e să câștigi un campionat european la care participă 10-15 echipe, alta unul în care participă 40 sau 50.
Una peste alta, viitorul popicelor la Târgu-Mureș, ca de altfel, în toată țara, e sumbru. ”Viitorul sportului românesc, în ansamblul său, e sumbru. Eu îmi păstrez, însă, speranța că vor veni vremuri mai bune”, a mai spus Claudiu Victor Stacojiu.