Da, astăzi, în secolul XXI, există încă în judeţul Mureş şcoli rurale care nu au apă curentă sau canalizare. Da, astăzi există şcoli în care, în miezul iernii elevii dârdâie de frig în sălile de clasă „încălzite” de teracote vechi și „dotate” cu geamuri prin a căror tâmplărie, îndoită de trecerea timpului, trece nestingherit vântul îngheţat de afară. Da, astăzi, deși legea o prevede clar, unii primari refuză categoric să plătească naveta profesorilor și dau nepăsători din umeri când vine vorba despre problemele instituției de învățământ din satul pe care-l păstoresc. Da, astăzi, încă se practică învățământul simultan, care nu face altceva decât să îndobitocească și mai mult elevul care beneficiază de sprijinul profesorului doar pe jumătate, față de un elev de la clasele normale. Da. Cunoaștem problemele cu care se confruntă învățământul românesc și da nu facem nimic pentru a schimba acest lucru…
Acest articol a fost scris la solicitarea mai multor profesori care lucrează în mediul rural (şi care au dorit, din diferite motive să rămână anonimi), care au dorit să facă cunoscut publicului dificultăţile prin care trec lucrând la o catedră de la ţară… Astfel, din discuţiile cu aceşti profesori (și nu numai) am conturat un oarecare portret al învăţământului rural.
Deşi în ultimii ani au fost renovate o serie de şcoli, încă există numeroase şcoli rurale care arată foarte rău, unde nu s-au făcut reparaţii capitale de la darea în folosinţă a acestor şcoli (!), ceea ce s-a întâmplat adeseori în anii în care comunismul era încă în deplină forţă. Da, astăzi, în secolul XXI, există încă în judeţul Mureş şcoli rurale care nu au apă curentă sau canalizare; există şcoli în care, în miezul iernii elevii dârdâie de frig în sălile de clasă „încălzite” de teracote vechi și „dotate” cu geamuri prin a căror tâmplărie, îndoită de trecerea timpului, trece nestingherit vântul îngheţat de afară. Starea acestor şcoli se ,,datorează” şi „interesului” primăriilor pentru un învăţământ de calitate. Nu sunt puţine satele în care primăriile nu investesc niciun ban pentru renovarea şcolilor sau pentru decontarea navetei profesorilor (chiar dacă acest lucru este cerut clar prin lege). În plus, în ultimii ani, numărul elevilor care învaţă la şcolile săteşti a scăzut constant, conducând, în cele din urmă, la constituirea aşa-numitelor clase simultane, care în niciun caz nu pot fi privite ca reuşite pe sinuosul drum al eficientizării procesului de învăţământ. Dorim să scoatem aceste aspecte în evidenţă, pentru că, aspectele pozitive, adică şcolile renovate şi dotate conform standardelor moderne, sunt o normalitate…
,,Proști, da’ mulți”
În luna ianuarie s-a desfăşurat simularea Evaluării Naţionale la Limba şi literatura română pentru clasa a VIII-a. Procentul de promovabilitate a fost de aproximativ 53% la simularea Evaluării Naţionale: circa 72% în mediul urban şi aproximativ 43% în mediul rural. Desigur, diferenţa de promovabilitate dintre mediul urban şi cel rural este suficient de grăitoare pentru a nu fi necesare comentarii suplimentare în acest sens.
Pentru a prezenta o imagine şi mai obiectivă, prezentăm, în mod aleatoriu, rezultatele câtorva şcoli mureşene, la Evaluarea Naţională de anul trecut, conform datelor centralizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. La Gimnaziul ,,George Coşbuc” din Tîrgu-Mureş nu au promovat examenul 6 elevi din 74. La Şcoala Generală din Crăieşti nu au promovat 4 din 11. La Gimnaziul Dacia din Tîrgu-Mureş 9 elevi din 51 au luat note sub 5. La Pogăceaua, 12 elevi au picat examenul dintr-un total de 26. La Şcoala Generală Radu Popa din Sighişoara au luat note sub 5, 16 elevi din 49. La Şcoala din Nadeş niciunul dintre cei 12 elevi nu au promovat examenul înainte de contestaţii.
Se poate observa că procentul de promovabilitate este sensibil mai mic la sat. La Tîrgu-Mureş, o situaţie asemănătoare este întâlnită poate doar la Gimnaziul „Friedrich Schiller” (şcoală unde sunt înscrişi numeroşi elevi repetenţi sau înregistraţi anterior cu abandon şcolar), unde 35 de elevi dintr-un total de 66 nu au promovat. Însă, se poate afirma că situaţia nu a fost întotdeauna la fel. Din relatările mai multor profesori se pare că până acum câţiva ani, şcolile rurale erau frecventate de mult mai mulţi elevi decât în prezent, iar rezultatele şcolare erau mult superioare, adeseori comparabile cu cele de la oraş.
Cauze
Care sunt cauzele rezultatelor mai slabe obţinute de elevii de la sat. O explicaţie ne-a dat prof. Daniela M.: ,,În ultimii ani, am predat în mai multe şcoli rurale. Erau înscrişi foarte puţini elevi. Într-o şcoală erau înscrişi, la secţia română, clasele V-VIII, cam 25 de elevi. Dintre aceştia, unii lipseau destul de des. În altă şcoală erau înscrişi ceva mai mulţi, aproximativ 60 de elevi. Dar prezenţi la şcoală erau mai puţin de jumătate. În primul rând, absenteismul făcea ca o mare parte din elevi să nu participe decât sporadic la ore. Iar atunci când veneau aceşti elevi, nu aveau caiete, nu ştiau lecţiile, mulţi dintre ei erau aproape analfabeţi. Apoi, fiind elevi puţini, clasele erau comasate, în clase aşa-numite simultane: de exemplu, clasa a cincea era unită cu clasa a şasea, iar a şaptea cu a opta. Asta înseamnă că profesorul are la dispoziţie doar jumătate din oră pentru a se ocupa de o clasă. În rest, clasa respectivă trebuie să lucreze singură, ceea ce nu poate fi la fel de eficient pentru procesul de învăţământ ca în cazul în care profesorul e tot timpul la dispoziţia elevului. Vă daţi seama că rezultatele unor astfel de elevi la examene nu pot fi prea bune”.
„Din păcate, situaţia financiară a familiilor multor elevi de la sate nu este deloc bună. În mediul rural locurile de muncă sunt mult mai puţine decât la oraş. Iar acest lucru are consecinţe negative asupra elevilor. Părinţii nu au întotdeauna bani pentru ca elevii să-şi poată procura cele mai bune materiale didactice; uneori nu au nici bani de caiete. În plus, unii elevi lipsesc adeseori de la cursuri fiindcă trebuie să-şi ajute părinţii la muncile agricole sau la alte tipuri de munci. O altă problemă ar fi depopularea şcolilor de la sate. Pe lângă faptul că, în general în ultimii ani a scăzut numărul copiilor, şi din cei care trăiesc la sate, foarte mulţi merg la şcoli în oraşe. Este cazul mai ales la satele aflate în apropierea oraşelor. Acest lucru se datorează faptului că numeroşi părinţi percep şcolile de la oraş ca fiind mai bine dotate şi că furnizează un învăţământ calitativ. Vă pot confirma acest lucru, fiindcă şi la noi la şcoală avem înscrişi foarte mulţi elevi din satele învecinate”, ne-a declarat prof. Ioan B. din Tîrgu-Mureş.
Noroi matinal
Un alt exemplu care descrie situaţia învăţământului rural l-am găsit pe un site mureşean dedicat învăţământului – educatie.inmures.ro. Acolo, Corina David, profesoară la sat, a prezentat destul de bine tabloul învăţământului rural din România: „În urmă cu câteva luni bune străbăteam voioşi Munţii Apuseni…. Acesta până ce ne-am rătăcit puţin şi ni s-a dat ca punct de reper clădirea şcolii. M-am întrebat dacă sigur am înţeles bine cuvântul şcoală… Însă, persoana de lângă mine auzise acelaşi lucru… Aşadar nu m-am ramolit chiar de tot. Mărturisesc, sincer, că primul meu gând a fost: ‹‹se poate şi mai rău.›› De ce am gândit asta? Foarte simplu… Pentru că sunt profesoară undeva într-un sat din judeţul Mureş. Mă trezesc la 5.30 în fiecare dimineaţă, fac naveta, rabd frig, mă afund în noroi în fiecare toamnă, dar mă şi întorc acasă mirosind a verde şi a alb de salcâm în fiecare primăvară, predau la clase simultane şi nu primesc niciun spor… Aceasta poate fi povestea oricărui cadru didactic ce predă în mediul rural… Exceptând în anumite cazuri naveta şi trezitul la o oră aşa matinală. Oricum, ceea ce vreau să spun e că atunci când se vorbeşte de educaţie, prea puţine creiere îşi forţează sinapsele să proiecteze imaginea şcolilor din mediul rural. Şi totuşi ele există, şi încă în număr destul de mare,,.
„Una din problemele cele mai dificile…”
,,…cu care se confruntă profesorii din mediul rural o reprezintă clasele simultane. Ce înseamnă clasele simultane? Foarte simplu – numărul copiilor din zonele rurale fiind foarte mic, se cuplează clasele, de exemplu clasa a V-a şi a VII-a vor forma o singură clasă, astfel încât profesorul de biologie va trebui să predea în acelaşi timp ambelor clase. Pentru mulţi o atare situaţie nu pare cine ştie ce, în fond e vorba de 15 elevi sau poate şi mai puţini într-o clasă. Mulţi părinţi sau bunici îşi amintesc că şi ei la rândul lor au învăţat în aceeaşi manieră, fără ca lucrul acesta să fi constituit vreun impediment în dezvoltarea lor. Dar asta a fost, acum sunt alte reguli, alte cerinţe, alte manuale, alţi elevi ce nu au răbdarea de a sta cuminţi în bancă, cu mâinile la spate, sau de a conspecta ceva din manual. Elevii au nevoie de atenţie permanentă şi e destul de greu pentru un simplu profesor să-şi structureze materia în aşa fel încât să atingă obiectivele prevăzute de programele şcolare sau să aibă linişte în clasă. Ca să nu mai vorbim de învăţătoarele ce predau la clase simultane. Încercaţi să vă imaginaţi clasa a III-a şi clasa I formând una singură – încercaţi pentru o clipă să vizualizaţi efortul pe care-l depune noul Domn Trandafir…”, şi-a continuat profesoara povestea.
Manuale şi iar simultane
„Menţionasem la un moment dat ceva referitor la manuale. Nici în privinţa aceasta lucrurile nu stau prea pe roze, în special dacă e vorba de manualele de limbi străine. În mediul rural ajung doar rămăşiţele şi, de vrei – de nu vrei, trebuie să le accepţi. Ironia e că nici măcar rămăşiţele nu sunt suficiente, asta deoarece sunt situaţii destule când din 9 elevi doar 3, 4 au manuale. Restul … Dumnezeu cu mila…
S-ar putea spune destul de uşor că direcţiunea sau profesorul nu îşi dă suficient silinţa. Vă contrazice cineva care a ajuns să cunoască sistemul şi care a observat că nici micile atenţii nu sunt suficiente pentru a procura manualele necesare.
Ca să rămânem la ceea ce înseamnă a preda la clase simultane, aş vrea doar să mai atrag atenţia asupra faptului că şi în rândul celor 14, 15 elevi apar diferenţe, aşa că profesorului nu-i rămâne altceva de făcut decât să lucreze diferenţiat… Să lucrezi diferenţiat la clase simultane… Las la latitudinea fiecăruia să decidă dacă e floare la ureche sau nu. Şi pentru a nu părea subiectivă sau limitată las pe fiecare să decidă dacă a preda la o clasă de 30 de elevi, evident unii dintre ei „superiori” profesorului, e extenuant sau nu. Doar atât, nu uitaţi că şcoala din mediul rural e şi ea o şcoală, şi că profesorul din mediul rural nu e cu nimic mai prejos”. Astfel şi-a încheiat povestea profesoara Corina.
Exemple pozitive
Desigur, după cum am mai amintit, există şi comune unde şcolile au fost renovate şi dotate. Un exemplu pozitiv este comuna Râciu, unde primarul Ioan Vasu s-a implicat şi în modernizarea şcolilor. Prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 s-a aprobat proiectul de modernizare a şcolilor generale din Sînmărtinul de Câmpie şi din Ulieş, comuna Rîciu, judeţul Mureș. Valoarea totală a proiectului de modernizare a celor două unităţi este de 1.711.927 lei. „Şcolile au fost refăcute prin Programul Operaţional Regional. Au fost modernizate, cu acoperişuri refăcute, instalaţii sanitare, izolate, cu centre de informatică, centre de documentare. Aceste lucrări au fost terminate anul trecut (2010 n.r.), în 10 septembrie şi anul acesta (2011) am continuat cu schimbarea mobilierului, unde a fost nevoie. Acum, toate şcolile din comună sunt modernizate”, a declarat în trecut primarul Vasu.
Un alt exemplu pozitiv este comuna Sânpaul. Situaţia instituţiilor de învăţământ ne-a fost prezentată de primarul comunei, Simon István: ,,În ultimii ani s-au modernizat instituţiile de învăţământ. În 2007 s-a extins şcoala din Valea Izvoarelor – s-a construit încă un etaj. În 2009 am terminat o grădiniţă nouă cu două etaje în centrul comunei Sânpaul. În 2010 s-a extins grădiniţa din Chirileu. În 2010-2011 au fost modernizate şcolile vechi din Sânpaul, Dileu, Sărmăghita – văruit, zugrăvit, schimbat parchet, în mare parte montat termopane”.
La Gorneşti, învăţământul rural dovedeşte că încă poate avea rezultate remarcabile: „Suntem membru EBC – un proiect numit Economia Bazată pe Cunoaştere. Avem ani la rând rezultate remarcabile la teatru şi la handbal. Trupa de teatru a şcolii a luat locul I la concursul PADIF desfăşurat la Cehul Silvaniei. În plus, echipa de handbal fete a ocupat locul I pe judeţ la campionatul rural şi locul trei pe Transilvania”, ne-a transmis director Antal Levente.
Aceste exemple dovedesc că învăţământul rural poate avea în continuare rezultate. E nevoie de ambiţie şi, desigur, şi de sprijinul administraţiei locale.
Indiferență cu carul
Tocmai aici este o problemă: că uneori primăriile din sate nu acordă sprijin învăţământului. Adică nu renovează şi modernizează şcolile, iar adeseori nici măcar nu plătesc naveta profesorilor. „Există şcoli la sate care nu au fost renovate de zeci de ani. Eu predau într-o şcoală în care iarna este atât de frig încât elevii sunt nevoiţi să stea îmbrăcaţi la ore. Teracotele se încălzesc foarte greu. Geamurile sunt sub orice critică, suflă vântul prin ele. Mai mult, nicio uşă din şcoală nu este bună. Uşile de la clase sunt atât de rele încât poţi să bagi o mână între uşa închisă şi toc”, ne-a spus Daniela M.
Problema navetei este una dintre cele mai ciudate. În multe sate naveta se plăteşte (de exemplu la Sânpaul, Ogra etc.), dar în foarte multe nu se plăteşte. Se pare că totul stă la latitudinea administraţiei locale, deși în Monitorul Oficial nr. 123 din 17 februarie 2011 a fost publicată Instrucțiunea ministrului Educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice care precizează astfel, la art. 1: „Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. […] Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic…”. Am verificat o parte dintre reclamaţiile profesorilor care s-au plâns că nu se decontează naveta. Ciudat, unii primari au negat acest lucru. De exemplu, la Acăţari, unde am aflat că există probleme cu decontarea navetei, am primit următorul răspuns : ,,Naveta s-a plătit mereu. Nu ştiu situaţia actuală cu exactitate, poate că suntem puţin restanţieri, însă în general am decontat”, a declarat primarul Osváth Csaba. Directoarea şcolii din comună a precizat că deocamdată s-a plătit naveta doar pe luna septembrie a acestui an şcolar.
Totodată, în comuna Ceuaşu de Câmpie, am aflat de la o familie de localnici că şcolile din comună nu au fost renovate deloc şi că adeseori iarna, nici nu se poate ajunge cu maşina la şcoală – aflată pe un deal – din cauza drumului de acces abrupt şi alunecos. Contactat telefonic, primarul Szabó József Levente ne-a spus şi părerea dânsului : ,,Acum cinci ani am depus un proiect pentru reabilitarea şcolii din Ceuaşu – un proiect prin Banca Mondială, cofinanţat de guvernul României – dar nu s-a făcut nimic. Lucrurile s-au blocat undeva, deşi proiectul a fost aprobat. Nici naveta profesorilor nu se plăteşte fiindcă acest lucru nu s-a aprobat în Consiliul Local. Adevărul e că nici nu merită profesorii să le fie decontată naveta fiindcă nu e calitate în şcoală. Copiii sunt needucaţi, nu sunt învăţaţi să păstreze curăţenia, să nu zgârie pereţii. Profesorii ameninţă că merg să facă plângere la Prefectură că nu se plăteşte naveta sau că ne dau în judecată. Să ne dea… Dacă câştigă le plătim, dacă nu, nu. În plus, unii se plâng că nu pot urca până la școală cu mașina și cer să facem ceva cu drumul de acces. Păi, să lase mașina jos și să urce până la școală că nu e mult de mers”.
Cu toate acestea, rămâne o întrebare: ce se întâmplă dacă e necesar ca salvarea sau pompierii să ajungă la școală, iar drumul e impracticabil?
Situaţii statistice
Pentru a prezenta o imagine și mai obiectivă a învăţământului rural, vă prezentăm şi câteva informaţii furnizate de Institutul Judeţean de Statistică Mureş, date centralizate în primăvara anului 2011. În cadrul enumeraţiei următoare veţi găsi câteva exemple de comune – prima cifră indică numărul de cadre didactice din comună, a doua numărul de săli de clasă şi laboratoare din comună, iar ultima cifră numărul de elevi din comună (trebuie ţinut cont de faptul că într-o comună există mai multe sate, deci mai multe şcoli, chiar dacă, de obicei şcolile dintr-o comună sunt grupate sub aceeaşi personalitate juridică): Zau de Câmpie 37-16-350; Valea Largă 27-13-234; Şăulia 21-13-271; Petelea 22-15-234; Sântana de Mureş 36-15-236; Ogra 36-14-326; Livezeni 27-14-204; Ernei 82-43-818; Cozma 7-0(?)-49; Band 100-76-919 ; Băla 9-6-59; Acăţari 52-34-393. După cum se observă, situaţia sălilor de clasă şi a numărului de profesori diferă foarte mult de la o comună la altă, desigur mai ales în funcţie de mărimea comunei şi de numărul de elevi. Iesă în evidenţă numărul mic de elevi. De exemplu, dacă luăm comuna Ogra, la un calcul simplu (ţinând cont că există 5 sate în comună), ajungem la rezultatul că sunt 8 elevi per clasă.
Cristina Vancea