Uniunea Artiștilor Plastici din județul Mureș a reeditat sâmbătă, la Târgu Mureș, povestea arderii pe rug a ultimei vrăjitoare din Europa – Barbala Farkas -, la 265 de ani după ce aceasta și-a găsit sfârșitul, în urma mărturiilor a peste 70 de persoane.
Președintele UAP Mureș, Mana Bucur, a declarat că artiștii mureșeni au dorit să refacă puțin din atmosfera anului 1752, atunci când în curtea vechii prefecturi — actualul sediu al artiștilor din Târgu Mureș — era condamnată la arderea pe rug ultima vrăjitoare din Europa.
În acest sens, artiști din Târgu Mureș și Cluj-Napoca au construit un rug și au confecționat o vrăjitoare, iar după o prezentare a poveștii vrăjitoarei ucise în 28 aprilie 1752 s-a trecut la aprinderea rugului.
Artiștii au ținut să reediteze povestea în locul în care sentința a fost pronunțată, adică în curtea vechii prefecturi, deși aceasta a fost dusă la îndeplinire pe malul râului Mureș, pe locul în care acum se află fostul restaurant Cocoșul de Aur, aflat în paragină. Legenda spune că în timpul supliciului vrăjitoarea și-ar fi privit în ochi călăii și ar fi blestemat acel loc.
Interesant este faptul că, după un timp de la arderea ultimei vrăjitoare din Europa, pe acel loc a fost construită o bisericuță, care a ars, iar apoi un incendiu a mistuit și o parte din restaurantul Cocoșul de Aur, aflat acum în paragină.
Barbala Farkas, care era moașă, a fost acuzată de vrăjitorie întrucât știa dinainte sexul viitorilor copii și pentru că folosea tot felul de leacuri pentru a vindeca nou născuții și lăuzele. Împotriva acesteia au depus mărturie 78 de persoane din Târgu Mureș, care mai de care mai fanteziste: unii au spus că le-ar fi blestemat copiii, alții că ar fi văzut-o zburând pe mătură, alții că au văzut-o intrând noaptea în casele oamenilor pe horn sau pe gaura cheii.
AGERPRES