O poză văzută într-un ziar și dorința de a avea propria cramă au împins două surori, Reka și Kinga Foris, să pornească pe un drum ocolit de mulți în România, mai ales de autorități: restaurarea unei clădiri cu sute de ani de istorie în spate, așa cum este Castelul Haller. Kinga Foris a povestit în cadrul unui interviu acordat wall-street.ro despre ”renașterea” castelului, dar și despre noua investiție pe care o pregătesc.
Kinga Foris a studiat turismul în Târgu Mureș, în timp ce sora ei a ales Clujul. Încă din facultatea își doreau să aibă o cramă în Târgu Mureș, însă nu au reușit să găsească ceva pe placul lor.
”Am văzut Castelul Haller pentru prima dată într-o poză din ziar. Eram curioasă, am visat să am o cramă, parinții mamei mele au cultivat viță de vie și aveau cramă. De la ei a venit iubirea pentru vinuri”, își amintește Kinga.
Foto: Recepția Hotelului Haller.
După naționalizarea începută în 1949 de către comuniști, reședința din comuna Ogra a familiei Haller a funcționat ca școală, internat, sediu al Miliției și chiar ciupercărie. Kinga și sora ei au găsit o ruină în care domnea mizeria. Dispăruse strălucirea edificiului a cărui temelie a fost pusă în secolul al XVII-lea de către familia nobiliară Haller și a cărui construcție în stilul post-baroc a fost finalizată în secolul XIX.
Foto: Imagini cu felul în care arăta Castelul Haller înainte de renovare, înrămate și prezentate în recepție.
După ce au recâștigat castelul, moștenitorii familiei Haller l-au vândut celor două surori în 2007, iar după patru ani de renovări, Castelul Haller a avut parte de primii săi clienți, care puteau înnopta într-una dintre camere sau încerca mâncarea preparată în bucătăria condusă de către Kinga.Citeste si:
”Am stabilit cu sora mea că eu preiau mai mult partea de bucătărie, în timp ce ea se ocupă de zona de cazare”, povestește Kinga(foto), ce conduce bucătăria devenită cunoscută în rândul turiștilor mai ales pentru preparatele din gâscă și rață.
Sursa Foto: Castel Haller / Facebook
Renovarea castelului și investițiile derulate ulterior au fost făcute atât din fonduri proprii, fonduri FEADR(Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală), cât și credite bancare. Kinga povestește că promovarea locației în rândul bucureștenilor le-a ajutat să aibă mai mulți turiști și să se dezvolte mai rapid.
Mobila și mai multe obiecte din interior provin din magazine de antichități, de la membrii familiei Haller și de la diverse persoane care au intrat în posesia bunurilor după naționalizare.
”Fotoliile Bordeaux sunt originalele, la fel și pianul mare de la etajul I, pian pe care l-am cumpărat de la o persoană care era al treilea proprietar al bunului”, povestește Kinga.
În urmă cu 5 ani au ridicat și un centru de SPA în curtea castelului, unde turiștii au acces la un bazin cu apă sărată termală, jacuzzi, bazin pentru copii, saună finlandeză, cameră salină și un ciubar exterior cu apă sărată.
”Din păcate am fost nevoiți ca centrul SPA să-l închidem pentru o perioadă din cauza pandemiei. În viitor ne propunem să ne extindem mai mult pe zona balneară”, povestește Kinga.
Sursa foto: Castel Haller/ Facebook
Restricțiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19 le-a împins să își regândească desfășurarea activității în anumite perioade ale anului trecut și să organizeze seri tematice concentrate doar pe clienții din zonă.
”A fost foarte greu, mai ales pentru personal, săptămânal am avut evenimente tematice pe partea de gastronomie. Ne-am axat pe clienții din zonă, am avut seri cu mâncare italiană, maghiară, românească sau mâncăruri preferate în trecut de nobili”, povestește Kinga Foris, care împreună cu sora ei conduc o echipă formată din 15 angajați, echipă ce de-a lungul celor 10 ani de activitate a ajuns și la 25 de angajați. Mărturisește că îi este foarte greu în prezent să găsească un bucătar șef.
Odată cu relaxarea restricțiilor anti-COVID, turiștii din București, Constanța, Ploiești sau Cluj au revenit la castel, însă lucrurile nu evoluează la fel de bine în ceea ce privește turiștii străini, care înainte de pandemie au ales locația chiar și pentru organizarea nunții.
Ce investiții pregătesc proprietarele Castelului Haller în perioada următoare
Proprietarele Castelului Haller vizează în prezent extinderea activităților prin cumpărarea unei case tradiționale din zonă pe care o vor restaura și transforma într-o unitate de cazare cu o capacitate de trei camere.
De asemenea, în grădina casei vor să organizeze o sală de evenimente cu o bucătărie open space, unde totul va fi gătit în fața clientului.
”Vrem să construim o sală de evenimente elegantă, cu o bucătărie open space. Dacă vrei o friptură proaspătă, bucătarul să ți-o pregătească în fața ta, sa fie o experiență specială. Anul viitor pe vremea aceasta am dori să fie finalizat tot proiectul”, precizează Kinga.
Sursa: Wall-street.ro