În timpul şederii sale la Buda, în 1810, Petru Maior şi-a tipărit şi „Prediche sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului”, o culegere de 129 de predici pe care le-a ţinut în timpul slujbelor religioase de la Bisericuţa din Reghin, care acum îi poartă numele.
Predicile care au schimbat pentru totdeauna discursul bisericesc românesc, grupate în volumul ‘Prediche sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului’, au fost rostite pentru prima dată de Petru Maior în bisericuţa din Reghin, pe vremea când a condus Protopopiatul Reghinului şi al Gurghiului, între anii 1785-1809.
În predica sa din Vinerea Mare, Predica a 11-a, Petru Maior spunea: „Zi de întristare este, fraţilor, pentru zioa aceasta, zi de jale şi amărăciune! Toţi se cade astăzi să lăcrămăm, toţi să plângem şi să suspinăm (….) Plânge-se cu măsură moartea fiilor, plânge-se cu măsură moartea prietenilor ori a celor preaiubiţi, iară moartea Domnului nostru celui răstignit pre cruce s-o plângem fără măsură. Luaţi aminte! Ştiţi bine, creştinilor, că au mai fost oameni întru această lume carii au primit dureri cumplite, dară patimă grea, muncă fără milă şi cu ruşine pre nimenea n-au fost precum pre Hristos (…) Şi de vom privi la trupul lui, nicio parte parte nu vom afla scutită de osebit chin şi muncă”.
După prezentarea patimilor lui Isus Hristos cu lux de amănunte, Petru Maior rostea că, deşi ştia câte lovituri o să vină asupra sa, „câte palme, câte străpunsuri de spini, câte batjocuri şi toate celelalte munci”, şi-a acceptat sentinţa cu seninătate, deşi alţii, cărora li s-au citit condamnările la moarte, „îndată tot i se albi părul pre cap, altul lemnea, altul muri de spaimă”.
În predica sa despre arestarea lui Hristos, Petru Maior a arătat că „de ar fi ieşit să prindă pre un ucigaş judecat spre moarte, nu putea mai urât să se poarte cu el!” şi că dacă toţi ceilalţi întâi sunt pârâţi, apoi judecaţi şi apoi pedepsiţi, pe Hristos „întâi l-au pedepsit, apoi l-au judecat!”, primind lovituri grele din toate părţile.
Petru Maior a descris apoi judecata nedreaptă de care a avut parte Mântuitorul, de faptul că, deşi era întrebat de cei care îl judecau, slugile îl loveau peste obraz şi nu îl lăsau să răspundă.
După descrierea patimilor de pe drumul Golgotei, apoi răstignirea, Petru Maior şi-a axat predica pe ceea ce are omul de făcut pentru cel ce s-a jertfit pentru el: „Vedeţi mare dragostea Lui spre voi, pre toţi de toate păcatele ne iartă numai să ne pocăim, numai să ne îndreptăm, numai să ne părăsim de aci înainte de păcate, numai să petrecem de acum înainte viaţă creştinească”, iar cel care nu o va face „nu e vrednic să trăiască între oameni, pentru care Tu ai murit”.
Cercetătorii care au studiat viaţa şi activitatea lui Petru Maior susţin că acesta avea câte o predică pentru fiecare moment sau sărbătoare din an, era un excelent orator, întotdeauna vorbea liber şi că, pe lângă citatele din Biblie, îşi adapta discursul astfel încât să capteze atenţia ascultătorilor, dând exemple pe înţelesul fiecăruia.
„Ce mai aşteptaţi, dară, creştinilor? Carii n-au pus gândul acela, acum să-l înnoiască şi să-l întărească. Iar Tu, Doamne, fă-ne vrednici ca să moştenim blagoslovenia Ta!”, îşi încheia Petru Maior predica a 12-a, din prima zi după Înviere.
Petru Maior considera predica cel mai important mijloc de propovăduire a moralei şi învăţăturii creştine, dar şi o modalitate de a face educaţie civică şi intelectuală tuturor categoriilor de enoriaşi.
Construită în anul 1725 într-o formă unică în Transilvania, bisericuţa de lemn din Reghin, recunoscută ca Biserica lui Petru Maior, este acum în pericol să îşi piardă pictura din altar, care datează din 1760, din cauza modului în care a fost tratată în perioada comunistă şi a lipsei fondurilor necesare unei restaurări profesioniste. Petru Maior, a slujit în Biserica de lemn din Reghin între anii 1785-1809, timp în care a fost şi protopop al Gurghiului.
Sursa Agerpres
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.