Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, este nemulţumit că primarii din judeţ nu transmit operativ informaţiile despre situaţiile de urgenţă cu care se confruntă în localităţile lor, iar raportările privind pagubele sunt incomplete şi ajung târziu la Prefectură.
Prefectul Harghitei i-a atenţionat pe primarii din judeţ să reacţioneze în conformitate cu legea în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteo periculoase, accidente la construcţiile hidrotehnice, poluări accidentale şi alte situaţii de risc.
„Sunt nemulţumit de faptul că, deşi am avut numeroase întâlniri şi şedinţe de lucru cu edilii, aceştia nu au înţeles importanţa transmiterii operative şi comunicării telefonice imediat la numărul 112 a tuturor evenimentelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase”, a declarat prefectul Adrian Jean Andrei.
Alte nereguli
Acesta a mai spus că primarii nu respectă nici întocmirea şi transmiterea rapoartelor privind pagubele provocate de diverse fenomene meteo, dar nici sinteza care se întocmeşte la final pe baza evaluării efectuate la nivelul comitetului local pentru situaţii de urgenţă.
Adrian Jean Andrei a explicat că acest fapt duce la îngreunarea activităţii comisiilor de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului care, în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, validează aceste evaluări.
„Mai mult decât atât, ţin să subliniez că întârzierile aduc după sine şi întârzierea în intervenţia la Guvern pentru sumele care ar trebui să fie alocate pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor sau a altor evenimente care au avut loc în localităţi”, a conchis prefectul Harghitei.
AGERPRES