Nu doar UMF este în febra alegerilor, ci şi UPM. Conform „Regulamentului de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi concursurilor pentru structurile şi funcţiile de conducere” al Universităţii „Petru Maior” din Tîrgu-Mureş, „Rectorul este ales prin votul universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din Consiliile facultăţilor, în conformitate cu rezultatele referendumului privind desemnarea acestuia” (Art. 44). La alegerile pentru funcţia de rector poate candida orice persoană, cadru didactic sau de cercetare, cu gradul didactic de profesor universitar sau echivalent. Tot la articolul 44 se impun câteva cerinţe pe care candidatul la funcţia de Rector trebuie să le îndeplinească, dintre care amintim următoarele: Să nu împlinească vârsta legală de pensionare în perioada mandatului de 4 ani; să aibă rezultate remarcabile în domeniul managementului universitar; să aibă experienţă prin stagii de studii şi de cercetare ştiinţifică în străinătate; să se dedice universităţii şi să aibă capacitatea de a impune principiul excelenţei în activităţile acesteia; să impună politici de îmbunătăţire a calităţii activităţilor din toate structurile universităţii; să dispună de certe calităţi în domeniul comunicării şi al relaţiilor interumane; să fie un membru respectat şi cu autoritate recunoscută în întreaga comunitate universitară.
Mandatul
Referitor la durata mandatului, articolul 46 face următoarele precizări: „Durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi înnoit cel mult o dată. O persoană nu poate fi rector al UPM pentru mai mult de 8 ani”.
În sfârşit, Art.49, face referiri la metoda concretă prin care este desemnat şeful universitar: „Rectorul se consideră ales din primul tur de scrutin, dacă la procesul de votare au participat cel puţin 2/3 din numărul totalul de electori şi dacă obţine majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate. Dacă această condiţie nu a fost îndeplinită se fixează o nouă dată pentru alegeri, programată în cel mult 7 zile, la care vor participa doar primii doi candidaţi, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute. La acest al doilea scrutin de alegeri prezenţa la vot nu constituie criteriu de validitate. Se va considera ales în funcţia de rector candidatul care obţine cele mai multe voturi”. Sintetizând, Rectorul UPM, Liviu Marian, exprimă cele amintite anterior astfel: „Cadrele didactice au hotărât să aleagă noul rector prin vot direct; astfel, 20 de studenţi şi 164 de cadre didactice vor vota alegerea rectorului: cel care va primi 50% +1 din voturi va ieşi învingător. În caz de egalitate de voturi pentru ultimele poziţii se procedează la un al doilea tur de scrutin între candidaţii care au fost la egalitate de voturi”.
Cine se avântă în luptă?
Pentru funcţia de rector al UPM candidează prorectorul didactic al universităţii, Călin Enăchescu, respectiv Ramona Neag, unul dintre şefii Facultăţii de Studii Economice, Juridice şi Administrative. Ambii candidaţi la funcţia de rector au afişate pe internet (http://www.upm.ro/alegeri.html) date extrem de relevante din activitatea lor didactică şi de cercetare. Pe site-ul Universităţii Petru Maior, la rubrica Alegeri 2012, atât Ramona Neag, cât şi Călin Enăchescu au afişate câte un CV, o listă cu lucrările de specialitate publicate până acum şi programul lor managerial. Ambii candidaţi au peste zece ani de experienţă în mediul academic, însă Călin Enăchescu pare să deţină un uşor avans în ceea ce priveşte experienţa în funcţii de conducere. Enăchescu a fost timp de cinci ani decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere din Universitatea Petru Maior, iar vreme de opt ani a fost prorector didactic al aceleiaşi universităţi. Ramona Neag a fost prodecanul Facultăţii de Studii Economice, Juridice şi Administrative timp de 10 ani.
Calendar de alegeri
Alegerile mai ample în UPM au început în luna ianuarie a acestui an. Astfel între 23 ianuarie – 27 ianuarie a avut loc alegerea membrilor în Consiliile de Facultate.
Începând cu această săptămână, între 30 ianuarie şi 3 februarie urmează să se valideze Consiliile de Facultate. Între 6 şi 10 februarie este programată alegerea Senatului şi a Preşedintelui Senatului. Scrutinul pentru desemnarea rectorului se va desfăşura în 28 februarie, urmând ca ziua următoare documentele necesare validării rectorului să fie transmise MECTS. Ministerul va avea la dispoziţie o lună pentru a valida rectorul. După confirmarea sa, între 1 aprilie – 15 mai, rectorul îşi va numi prorectorii. Tot în aceeaşi perioadă va avea loc selectarea decanilor şi numirea prodecanului.
Raport de rector
În timpul mandatului actualului rector al UPM, prof. univ. dr ing Liviu Marian a continuat procesul investiţional. Astfel, clădirea de laboratoare de informatică şi inginerie a mai adăugat 2.000 de mp, plus dotările care sunt deosebit de valoroase, a fost sala de sport, modernă şi foarte bine utilată, au fost redotate şi utilate laboratoarele de inginerie, suma investită cifrându-se la peste 2 milioane de euro. „Tot în această perioadă am început lucrările la căminul studenţesc din Livezeni pe care, din păcate, nu l-am putut termina din cauza problemelor din ultimii doi ani. Finanţările de la minister n-au mai venit. Ne-am bucurat că am putut termina clădirea laboratoarelor. Vor fi 432 de locuri în condiţii foarte bune. E undeva la 30%, dar clădirile sunt ridicate deja în roşu”, spune rectorul. La Livezeni, conducerea universităţii a mai reuşit o extindere de 5000 de mp de hală şi 5.000 mp de teren unde intenţiona să construiască în parteneriat cu primăria.
Din punct de vedere al vieţii sociale, atât din punct de vedere al cadrelor didactice, cât şi a studenţilor, au fost demarate mai multe proiecte şi programe în POS DRU. „Astfel, toţi cei care au avut ceva de spus în cercetare şi în viaţa socială, au făcut-o cu largheţe. Studenţii au câştigat premii internaţionale cu care ne putem mândri. Concursurile de pledoarie de la Haga, concursurile naţionale de management, plus inovaţiile studenţilor de la inginerie pe domeniul economiei de energie de care sunt interesate firme de talia lui Bosch”, a precizat rectorul.
Prof. univ. Liviu Marian susţine şi acum ideea înfiinţării unei universităţi metropolitane, din care să facă parte UMF şi UAT. „Cred că noi am abordat ideea de universitate metropolitană poate prea puţin local. Trebuia să ne spunem exact doleanţele, iar comunitatea locală să-şi exprime poziţia. Fiecare în parte sunt mici, dar împreună ar fi mari. Când arunci o idee de genul acesta, în prima zi ţi se spune că e o prostie, în a doua zi spune să mai stăm de vorbă, iar în a treia zi că este o soluţie pe care o putem crea, iar apoi se apucă să o creeze. Noi am finisat doar primii doi paşi. Probabil am fost prea înţelegători cu justificările negative din partea celorlalţi de la UMF şi UAT”, susţine rectorul.
Situaţia actuală
În 2011, Ministerul Educaţiei a împărţit în cinci categorii valorice programele oferite de universităţi: de la A- cel mai bun, la F- cel mai slab. „Petru Maior” este, conform clasificării, o universitate relativ mediocră, neavând nici măcar o categorie de studiu clasificată cu A, dar având în schimb la B, C şi D mai multe reprezentante. Din păcate, şase programe oferite de UPM au fost clasificate în categoria E, fiind considerate slabe de către reprezentanţii Ministerului. Iată clasificarea profilelor: Categoria B –Informatică, Administrarea afacerilor, Management, Istorie; Categoria C – Inginerie şi management, Inginerie electrică şi energetică, Drept, Ştiinţe administrative, Contabilitate, Finanţe, Filologie; Categoria D – Ingineria sistemelor, Calculatoare şi tehnologia informaţiei, Ingineria Industrială, Educaţie fizică şi sport; Categoria E – Mecatronică şi robotică, Ingineria Mediului, Matematica, Ştiinţe ale comunicări, Stiinţe Politice, Ştiinţe ale educaţiei.
,,În anul 2012, la UPM sunt înscrişi aproximativ 4.000 de studenţi, repartizaţi pe trei facultăţi, cea mai mare fiind cea de Ştiinţe Economice, care încadrează jumătate din elevi. Bugetul Universităţii este undeva la 208 de milioane de lei (208 de miliarde de lei vechi), din care 41% reprezintă venituri proprii”, a declarat, pentru Punctul, actualul rector al UPM, prof. univ. dr. ing Liviu Marian. Acesta a criticat clasificarea făcută anul trecut de ministrul Funeriu, spunând că a fost realizată pe alte considerente (de exemplu geografice), nu pe criteriile didactice: „Probabil atunci când se va face o clasificare de către Europa vom intra şi noi în top deoarece eu consider că merităm un alt loc. Oricum, am luat o serie de măsuri pentru fiecare dintre specializări: mai multe lucrări ştiinţifice, participarea la conferinţe internaţionale, mai multe cărţi scrise (cercetări). De exemplu, am trimis la editură 30 de cărţi scrise de profesori de-ai universităţii. S-au luat, de asemenea, măsuri pentru eficientizarea unor specializări, de exemplu orientarea cadrelor didactice pe specializările fanion care va duce la sporirea pregătirii profesionale a tinerilor”.
Lena Graur
Vasile Dancea
Cătălin Hegheș