În zilele de 30 şi 31 ianuarie 2023, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au avut loc două proceduri de prelevare ţesut osos de la donator viu şi o procedură de transplant osos.
Procedurile de prelevare ţesut osos de la donator viu s-au realizat în cadrul Programului Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon.
Donatorii sunt doi pacienţi în vârstă de 59, respectiv 72 de ani, ambii cu diagnosticul de coxartroză dreaptă, cărora li s-a prelevat capul femural drept, ulterior au fost protezaţi cu proteze totale ale articulaţiei şoldului, în cadrul Programului Naţional de protezare.
Cele două capete femurale prelevate au fost pregătite în sala de operaţie şi transmise ulterior către Banca de Ţesut Colentina, coordonată de Dr. Andrei NICA, care a participat la cele trei intervenţii.
Intervenţiile de protezare şi procedurile operatorii de prelevare s-au desfăşurat în Blocul operator al Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie, iar echipele care au realizat intervenţiile sunt formate din:
30.01.2023: Dr. Remus OPRIŞ, medic primar ortopedie şi traumatologie, Dr. Andrei NICA, medic primar ortopedie şi traumatologie, Dr. Ioan NEMEŞ, medic primar ATI, Dr. Virgiliu CERNIT, Dr. Loredana CONŢIU, Dr. Paul MARTA, medici rezidenţi ortopedie şi traumatologie, Instrumentar As. Dumitru CĂLBUREANU, Infirmier Petre GYORGY.
Intervenţia a durat aproximativ o oră şi jumătate.
31.01.2023: Asistent Universitar Dr. Pal FODOR, medic primar ortopedie şi traumatologie, Dr. Andrei NICA, medic primar ortopedie şi traumatologie, Dr. Gergo Raduly, medic specialist ATI, Dr. Virgiliu CERNIT, Dr. Denis PASC, Dr. Daniel DACHER, Dr. Laszlo Orsolya, medici rezidenţi ortopedie şi traumatologie, Instrumentar As. Daniela MOLDOVAN, infirmier Horaţiu MOLDOVAN.
Intervenţia a durat o oră şi jumătate.
Tot în data de 31 ianuarie 2023, a avut loc o intervenţie chirurgicală de revizie a artroplastiei totale de şold stâng cu plastia-reconstrucţia acetabulului stâng cu grefă osoasă, unei paciente de 59 de ani.
Intervenţia, care a durat 2 ore şi jumătate, s-a desfăşurat în Blocul operator al Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie, iar echipa care a realizat întervenţia este formată din Prof. Dr. Tiberiu BĂŢAGĂ, medic primar ortopedie şi traumatologie, Asistent Universitar Dr. Pal FODOR, medic primar ortopedie şi traumatologie, Şef lucrări Dr. Raluca FODOR, medic primar ATI, Dr. Virgiliu CERNIT, Dr. Denis PASC, Dr. Daniel DACHER, medici rezidenţi ortopedie şi traumatologie, Instrumentar As. Gabriela BÂNDILĂ, infirmier Horaţiu MOLDOVAN.
Starea şi evoluţia pacienţilor este una bună.
Grefa osoasă necesară pentru intervenţia chirurgicală provine de la Banca de Ţesut Colentina.
Intervenţia de transplant de ieri este prima realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pe Programul Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon, în anul 2023, iar intervenţiile de prelevare ţesut osos sunt primele după reacreditarea pentru activitatea de transplant ţesuturi a Secţiei Clinice Ortopedie, în anul 2022.
Biroul de presă
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.