Mureşenii au invalidat prin prezenţa scăzută la urne referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Doar 35,07 % dintre mureşeni au fost contabilizaţi la vot până la ora 23. Cum a decurs ziua referendumului în judeţul Mureş, puteţi lectura mai jos…
Mureşenii au absentat masiv la urne, preferând să nu-şi exprime opţiunea în legătură cu demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, duminică, 29 iulie. Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral de Circumscripţie al judeţului Mureş nr. 28 (BEJ), doar 35,07 la sută din mureşeni au participat la referendum, ceea ce înseamnă că 170.019 de persoane din totalul de 484.784 înscrise în listele electorale permanente au fost prezente la vot. Dintre acestea, 83 la sută au spus da, prin vot, demiterii preşedintelui, adică 142.353 de persoane. Aproape 2.700 de voturi au fost anulate, iar restul au reprezentat voturile pentru ca Băsescu să îşi continue mandatul.
Dacă e să ne uităm peste voturile obţinute la alegerile locale din iunie 2012, am spune că USL a reuşit să mobilizeze la urne mult mai multe persoane, atâta vreme cât peste 142 de mii de persoane au fost prezente la referendum, în timp ce la locale, USL a obţinut aproape de 100.000 din voturile valabil exprimate. Per total însă, USL rămâne cu gustul amar al invalidării referendumului din cauza neatingerii cvorumului de prezenţă de 50 plus unu din numărul total al alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente. Astfel, dacă în judeţul Mureş, unul dintre codaşele în ceea ce priveşte prezenţa la urne pragul nu a fost atins deoarece sub 46,5 % dintre alegători s-au prezentat la urne (de altfel, nici la nivel naţional nu a fost atins, chiar dacă mobilizarea a fost mai bună).
Votul aleşilor
Cel mai matinal ales din judeţ care s-a prezentat la urne a fost preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre. La ora 9, alături de soţia sa Iuliana, acesta s-a prezentat la secţia de votare nr. 6 din Tîrgu-Mureş. Dobre a avut următorul mesaj pentru mureşeni: „Sper să fie o duminică în care noi toţi şi copiii noştri să aibă noroc. Eu sper ca România să fie de azi înainte o ţară liniştită, iar naţiunea română, români, maghiari, ce sunt să fim o naţiune unită, o naţiune ce are foarte multă treabă. Cred că pentru asta avem nevoie de un vot astăzi, un vot indiferent de cum va fi el exprimat, pe Da sau pe Nu. Avem nevoie de participare. Participarea înseamnă democraţie. Şi la 1918 mulţi oameni din aceste regiuni au mers către Alba Iulia. Au mers ca să voteze pentru unirea cu patria mamă. Şi astăzi acelaşi vot trebuie să-l facem. Tot pentru noi şi tot pentru o patrie şi o mamă”.
La aceeaşi oră, 11.00, au votat prefectul judeţului Mureş, Alexandru Petru Frătean, şi deputatul UDMR Borbély László, doar că în locuri diferite.
„Democraţia înseamnă participare şi cred că românii, astăzi, vor da o soluţie politică pe care o aşteptăm cu toţii în sensul de a ne fi mai bine. În opinia mea participarea la vot înseamnă că ne va fi mai bine şi cred că soluţia românilor va fi cea corectă”, a spus Frătean.
Borbély László a dat o declaraţie scurtă de presă, vorbind despre dreptul şi în acelaşi timp obligaţia morală de a vota şi a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor după ce a votat la una dintre secţiile amenajate la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”.
La ora 13.00, a ajuns la urne şi viceprimarul municipiului, liberala Ionela Ciotlăuş. Aceasta a susţinut că a votat „pentru viitorul copiilor noştri”. În schimb, democrat-liberalii au urmat directiva venită de la centru şi nu s-au prezentat la urne. Primarul municipiului Tîrgu-Mureş, Dorin Florea, în acelaşi timp liderul PD-L Mureş şi prim-vicepreşedinte la nivel naţional, a preferat să îşi petreacă duminica la Complexul de Agrement şi Sport „Mureşul”.
Votul mureşenilor şi nu numai
În judeţ, mai ales în zona rurală prezenţa la urne a fost extrem de scăzută. Astfel, per ansamblu, în zona urbană au votat peste 34 la sută dintre mureşeni, după estimările BEC, în timp ce doar 32 la sută dintre săteni s-au prezentat la urne. Absenţa masivă la urne a fost semnalată mai ales în zona cu populaţia preponderent maghiară, probabil pentru că, şi nu intenţionăm să ne lansăm într-o dezbatere sociologico-politică, mesajele despre referendum nu au fost foarte clare. În schimb, spre deosebire de alegerile locale, deţinuţii au dorit să îşi exercite acest drept fundamental. Astfel, 278 de persoane private de libertate au participat la referendum. De asemenea, în staţiunea Sovata, peste 1.000 de turişti aflaţi la tratament sau doar în vacanţă sau concediu au trecut pe la secţiile speciale amenajate.
Puţine incidente
Referendumul pentru demiterea preşedintelui României a decurs fără incidente majore care să fi umbrit corectitudinea procesului electoral. Nu o să spunem noi, ci o afirmă chiar reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean. Astfel, în ziua referendumului, au fost înaintate spre soluţionarea BEJ 13 sesizări. „Incidente mai importante nu au fost. Nu a fost înregistrată nicio sesizare privitoare la fraudări ale voturilor, acţiuni sau persoane care să fi votat multiplu. Nu am depistat nicio situaţie de acest gen deocamdată”, a afirmat preşedintele BEJ Mureş, judecătorul Florin Lupaşcu.
Astfel, în şase secţii de votare – patru din Glodeni şi câte una din Bahnea şi din Tîrgu-Mureş – a fost suspendat procesul electoral pentru mai puţin de o jumătate de oră, pentru că buletinele de vot au fost ştampilate greşit cu ştampila de control, adică în loc să fie aplicată ştampila pe verso, membrii comisiilor de votare au aplicat-o pe faţa buletinelor de vot. La Vătava, reprezentanţii BEJ au fost nevoiţi să intervină pentru a continua procesul electoral după ce unui membru al secţiei de votare i s-a făcut rău şi a fost transportat de urgenţă la spital. Reprezentanţii BEJ au considerat că şi în absenţa acelui membru, procesul de vot poate continua.
O altă sesizare a fost depusă de PD-L Mureş care a sesizat BEJ referitor la o situaţie din Sărmaşu, unde o persoană s-a prezentat la secţia de votare de care aparţinea, unde a descoperit că este trecută pe lista suplimentară deoarece ar fi solicitat urna mobilă. Şi în acest caz, membrii BEJ au stabilit că nu a fost comisă vreo ilegalitate.
PNL Mureş a solicitat BEJ Mureş ca unui grup de circa 50 de persoane de vârsta a treia să li se permită să voteze la altă secţie decât cea amenajată la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu” deoarece le este dificil să urce strada Bradului. Membrii BEJ au respins solicitarea liberalilor, deoarece, potrivit legii referendumului, persoane aflate în localitatea de domiciliu votează la secţia la care este arondată strada unde domiciliază.
Totuşi, PD-L şi USL se vor duela în plângeri penale.
Dobre s-a ales cu o plângere penală
Preşedintele PNL Mureş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, s-a ales cu o plângere penală. De pe faxul firmei Imob Amadeus, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Mureş, a ajuns o plângere penală înaintată de către PD-L Mureş, prin reprezentantul său legal Dorin Florea. În plângere se arăta că Dobre ar fi continuat campania electorală în ziua referendumului, la postul Antena 3, unde a avut o intervenţie în direct prin care adresa un apel locuitorilor judeţului de a merge la vot. Mai precis, Ciprian Dobre a susţinut următoarele, bilingv: „Românii şi maghiarii au, în egală măsură, acelaşi interes în acest referendum. La referendumul de astăzi, maghiarii şi românii decid împreună viitorul lor. Votul înseamnă democraţie. Atenţie! Fiecare cetăţean contează”. La ora 21.30, Dobre a anunţat mass-media că pe numele său a fost înregistrată o plângere penală, solicitând reprezentanţilor PD-L să comunice cine îşi asumă acea sesizare a parchetului deoarece nu a fost semnată de către cel în numele căruia a fost făcută, şi anume Dorin Florea, respectiv să arate care sunt prevederile constituţionale încălcate, respectiv ale legii referendumului. De asemenea, şeful CJ Mureş a anunţat că va depune şi el o plângere penală pentru că plângerea PD-L a fost semnată în fals. „Ea este un fals pentru că este semnată de altcineva decât reprezentantul legal al PD-L Mureş, iar pe de altă parte ceea ce se susţine în această plângere penală formează într-adevăr obiectul unei plângeri penale pe care o s-o depunem abia mâine după ce preşedintele Traian Băsescu va fi demis”, a spus liderul liberalilor mureşeni.
Până la această oră, plângerea nu a ajuns la Parchet, dar din informaţiile noastre, aceasta este în lucru.
Reprezentanţii PD-L, pe de altă parte, au evitat un răspuns tranşant legat de semnatarul real al plângerii, preferând să adopte tehnica cea mai bună apărare este atacul. „După cum aţi văzut şi dvs. altceva nu a putut vedea decât o disperare a unui om care din punctul meu de vedere ar fi trebuit să arate, în primul rând, decenţă şi nu o instigare târgumureşenilor. Din punctul nostru de vedere s-a văzut că într-o disperare, nemaiştiind ce să facă şi cum să aducă lumea la vot, dacă acum două luni de zile se bătea cu pumnul în piept în româneşte pentru UMF, l-am văzut de data asta în ungureşte implorând cetăţenii sau ameninţându-i să meargă la vot”, a spus Claudiu Maior, unul dintre liderii PD-L Mureş.
Pentru a încheia, pentru moment, acest război al plângerilor penale am remarca că, potrivit legii, de la încheierea campaniei pentru referendum şi până la ora închiderii urnelor erau interzise îndemnurile de a vota pentru sau împotriva demiterii Preşedintelui României şi, nicidecum, îndemnul de a vota.
Reacţii USL-iste post-referendum
După comunicarea rezultatelor centralizate în judeţul Mureş au venit şi primele reacţii. Şeful CJ Mureş a susţinut o declaraţie de presă care a vizat desfăşurarea referendumului, respectiv rezultatul votului. Astfel, liderul PNL Mureş, Ciprian Dobre, s-a declarat mulţumit de prezenţa la vot a mureşenilor şi a ţinut să le mulţumească atât mureşenilor care s-au prezentat la vot, cât şi celor care nu s-au prezentat şi să-i asigure de respectul său „pentru că au dat dovadă că vocaţia lor este una democratică. În ciuda căldurii, a boicotului unei formaţiuni politice, a unor ingerinţe din afara ţării, cetăţenii mureşeni au înţeles că este vorba de soarta şi interesul lor”.
De asemenea, acesta a mai afirmat că, în ciuda acuzelor de fraudă lansate de către liderii PD-L, procesul electoral a fostunul corect şi legal, atâta vreme cât doar trei voturi au fost contestate în judeţ de către democrat-liberali.
Legat de rezultatul referendumului, Dobre crede că „societatea românească trebuie să înceapă de azi dezbateri în legătură cu preşedintele României. România nu poate să facă nici un progres, nu poate să se angajeze internaţional câtă vreme principalul vector de imagine externă, potrivit Constituţiei, nu se bucură de reprezentativitate în interiorul ţării”.
Mai mult, liderul PNL susţine că gestul pe care preşedintele României ar trebui să îl facă ţinând cont că aproape 90 la sută din românii participanţi la referendum au votat pentru demiterea sa ar fi să se retragă din viaţa politică, numindu-l pe acesta marele perdant al referendumului. „Traian Băsescu nu mai are niciun cuvânt de spus în România. Din punctul nostru de vedere Traian Băsescu va trebui să găsească soluţia de a se retrage din viaţa publică a României. Recordul absolut pe care domnia sa l-a atins odată cu acest referendum este greu de închipuit şi va fi şi mai greu de egalat vreodată”, a spus liberalul.
Liderul PSD Mureş, Vasile Gliga, a subliniat că 35% prezenţă la urne înseamnă că peste 50% dintre populaţia română din judeţ a votat. „Eu sunt mai practic, analizez rezultate şi aici trebuie să vedem ce avem de făcut, pentru că aici convieţuim cetăţeni români – dar nu contează etnia, deci trebuie să fim uniţi”, a spus preşedintele interimar al social-democraţilor. Liderii USL au spus că vor respecta decizia Curţii Constituţionale dacă rezultatul referendumului va fi invalidat.
Reacţii democrat-liberale post-referendum
Dorin Florea, liderul democrat-liberalilor mureşeni, a susţinut că ziua de 29 iulie rămâne în istorie ca una urâtă şi că nu are prea multe motive pentru a se bucura, deşi preşedintele Traian Băsescu nu a fost demis deoarece nu s-a întrunit cvorumul de prezenţă stipulat de legea referendumului. „Încă odată, nu mă pot bucura pentru că nu am de ce. Nu am absolut de ce să mă bucur pentru că răul a fost făcut, murdăria a fost făcută şi îmi pare rău că atunci când mă duc în Europa, cu toate că noi avem cartea de vizită albă ne putem duce oriunde, îmi pare rău că trebuie să decontez”, a spus Florea.
Acesta a ţinut să le adreseze mulţumiri mureşenilor care au ales să boicoteze referendumul neprezentându-se la urne, susţinând că aceştia au dovedit că sunt cetăţeni europeni. „Vreau să le mulţumesc românilor şi maghiarilor care se pare că alături de alţi cetăţeni din Transilvania şi-au înţeles vocaţia şi parcursul lor european”, a declarat preşedintele PD-L.
Ce mai urmează…
De pe acum, rezultatul referendumului rămâne la latitudinea judecătorilor Curţii Constituţionale, care sunt îndrituiţi să valideze sau să invalideze rezultatul referendumului. Conform procedurii, rezultatele centralizate la nivel naţional de către Biroul Electoral Central, cuprinzând numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot şi numărul voturilor nule, se înaintează, cu pază militară, la Curtea Constituţională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării. Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirmă rezultatele acestuia.
Măsura demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului. Dacă ne permiteţi o anticipare, suntem aproape 99% siguri că rezultatul referendumului va fi invalidat.
Ligia Voro
Daca c.c.r. nu ia in consideratie pe cei ce au votat DA cer ca cei 7miliaone sa fie executati sua expulzati din Romania iar cei ce no au votat sa fie decorati cu cea mai mare decoratie.