13 septembrie 2018
Ora 19:00
Teatrul Studio (Universitatea de Arte din Târgu-Mureș)
Organizator: Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca
După o vară de ateliere, creație și experiment, rezidenții celei de-a treia ediții Fresh Start, parte din proiectul Rezidențele Reactor 2018, sunt pregătiți să își arate rezultatul a două luni de muncă.
Fresh Start este un program de rezidențe adresat tinerilor absolvenți de teatru, aflat la a treia ediție. Sub îndrumarea lui Sinkó Ferenc, actor, lector la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și mentorul acestei ediții, și cu ajutorul echipei Reactor, cei șapte rezidenți participanți au fost inițiați în producția unui spectacol prin tehnici specifice teatrului devised și în regim independent.
După o reprezentații la Reactor în Cluj-Napoca și la Macaz în București, spectacolul ajunge la Târgu Mureș joi, 13 septembrie, când se va juca la Teatrul Studio de la ora 19:00. Rezervările se pot face prin e-mail la rezervari@teatrulstudio.ro.
Turneul se va încheia cu o ultimă reprezentație la Teatrul Gong din Sibiu.
BLOCAȚI ÎN TRECERE
(titlu de lucru)
Un performance în trei nuanțe muzicale.
De/cu: Irina Crăiță-Mândră (regie), Bianca Trifan (dramaturgie), Camelia Neagoe (coregrafie), Dan Cristian Ioniță (muzică), Irina Sibef, Grațiela Bădescu, Andrei Han (actorie).
Mentor: Sinkó Ferenc
Pornind de la o serie de întrebări despre sine și ulterior (în procesul de lucru) diverse provocări lansate actorilor prin improvizații, spectacolul își propune să abstractizeze angoasele, vulnerabilitățile, frustrările și temerile care ne modifică inevitabil experiențele personale. Este necesar să explorăm și să deconstruim spațiul obscur în care conviețuiesc aceste frici și să urmărim felul în care noi le traversăm pentru a ne cunoaște și în ultimă instanță (re)cunoaște fragilitatea.
Acest proiect cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.