Prin PUG terenurile unor cetățeni din Târgu Mureș au fost declarate neconstruibile pentru a se realiza o stradă de legătură între alte două străzi: B-dul 1 Decembrie 1918 și strada Livezeni. Reclamanții sunt proprietarii a două terenuri din Târgu Mureș, ce împreună însumează o suprafață de aproximativ 25.000 mp.
Prin PUG-ul Municipiului Târgu Mureș din 2002, se instituie o interdicție de construire pe aceste terenuri, motivat de faptul că s-ar impune construirea peste terenurile reclamanților a unei străzi de legătură.
Trec 17 ani, iar terenurile nu sunt expropriate. Nici măcar nu sunt declarate de interes public. Unii pe traseul acestei străzi de legătură primesc dreptul de a construi, alții însă nu.
Municipiul Târgu Mureș, prin concluziile scrise, a susținut următoarele:
Măsura din P.U.G. Târgu Mureș aprobat prin H.C.L. nr. 257/2002 privind drumul contestat este prevedere pe termen mediu/lung. Aceasta înseamnă că, în momentul în care zona urma să se dezvolte din punct de vedere urbanistic (cum este cazul astăzi), devenea necesară realizarea acestui drum. Abia în acel moment era utilă procedura de expropriere la care fac reclamanții referire.
Soluția Curții de Apel Târgu Mureș din 24 iunie 2020
Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de Primarul Municipiului Tg Mureş, Consiliul Municipal Tg Mureş şi Municipiul Tg Mureş (cu sediul), împotriva Sentinţei civile nr. 485/11.10.2019, pronunţată de Tribunalul Mureş. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 24.06.2020.
Reclamanții din acest dosar, familiile Tordai si Pataki, aveau în proprietate un teren de aproximativ 25.000 mp, pe care din anul 2002 era instituită o interdicție de construire pentru realizarea unui drum de legătură între alte străzi. În toată această perioadă de aprope 20 de ani, nu doar că nu s-a realizat drumul de legătură, nici măcar nu s-a efectuat cercetarea prealabilă, nu s-a declarat utilitatea publică, nu s-a inițiat procedura de expropriere.