Progresul fizic al lucrărilor pe șantierul Secțiunii 1 Sibiu – Boița a ajuns la 90%, conform ministerului de resort. Mininistrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunșat că primii kilometri ai autostrăzii Sibiu-Pitești sunt mai aproape de finalizare, deoarece lucrările pe șantierul Secțiunii 1 Sibiu-Boița au ajuns la un procent de realizare de 90%. „Primii kilometri ai autostrăzii Sibiu – Pitești tot mai aproape de finalizare! Progresul fizic al lucrărilor pe șantierul Secțiunii 1 (Sibiu – Boița) a ajuns la 90%”, a scris Sorin Grindeanu, duminică pe Facebook, preluat de News.ro.
El a detaliat și lucrările care sunt executate în momentul de față pe șantier: „așternerea asfaltului, montarea parapetului de protecție și a împrejmuirilor, trasarea marcajelor, realizarea conexiunii cu Varianta de Ocolire Sibiu, realizarea bretelelor la Nodul Rutier Sibiu, racordarea cu DN 7, vopsirea structurilor, montarea rosturilor de dilatare” Ministrul Transporturilor a reamintit că secțiunea 1 (Sibiu – Boița) are o lungime de 13,17 km iar pe traseul acesteia au fost construite, până acum, opt poduri, pasaje si viaducte, precum și două noduri rutiere la intersecția cu drumurile naționale.