Una dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din Cetatea Medievală a Sighişoarei, „Casa cu Cerb”, ascunde între zidurile sale o parte din povestea unui copil născut la Daia, în apropiere de Sighişoara, care a devenit unul dintre părinţii naţiunii americane, în jurul căruia s-a ţesut şi mitul că ar fi deţinut reţeta secretă a Pietrei filosofale.
Este vorba despre Johann Kelp, al cărui nume a fost apoi latinizat în Johannes Kelpius.
S-a născut în 1673, în apropiere de Sighişoara, în familia preotului luteran Georg Kelp, şi a fost primul sas din Transilvania care a emigrat în America.
„Casa cu Cerb este una dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din Cetatea Sighişoarei, dar pe lângă istoria arhitectonică aceasta a fost o locuinţă. Între locatarii acestei case s-au regăsit şi membrii familiei Kelp, iar un reprezentant al acestei familii, Johann Kelp, devenit Johannes Kelpius, a ajuns în America de Nord, în 1694. A fost fiu al oraşului, a făcut studii religioase la Universitatea din Altdorf (Germania) şi, fiind marcat de o efervescenţă religioasă, aderă, la Amsterdam, la o grupare a rozacrucienilor (Ordinul iniţiatic al Cavalerilor Roza Cruce este strâns legat de mistica alchimiei, a căutării Pietrei filosofale, n.r.). Va pleca apoi la Londra, apoi va traversa Atlanticul până în zona Pennsylvaniei, unde a pus bazele unei colonii care se numea Germantown. Probabil că majoritatea membrilor acestei colonii era germani. În cele din urmă va ajunge şi liderul acestei grupări şi va compune cântece religioase, va avea preocupări astronomice, va intra în contact cu populaţia băştinaşă, cu amerindienii, şi va locui ca un ascet într-o peşteră. Nu pare un personaj foarte interesant la prima vedere, dar el nu este cunoscut în ţara de baştină, ci în America, unde este cunoscut ca făcând parte dintre pionierii europeni care ajung în America şi unul dintre părinţii naţiunii americane de astăzi”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă.
Teşculă a spus că în Philadelphia există şi acum o societate numită Kelpiana, la fel şi grota în care acesta a locuit, denumită „Grota lui Kelpius”, din Wissahickon Valley Park, care este un obiectiv turistic extrem de important pentru acea zonă.
Ajuns în America, Johannes Kelpius (1673-1708) a devenit cunoscut ca teolog, scriitor şi muzician, fiind considerat unul dintre liderii mişcării spirituale pietiste. Acesta a călătorit spre Pennsylvania împreună cu 40 de discipoli pentru a întemeia o colonie în care să aştepte sfârşitul lumii şi a doua venire a Mântuitorului, care, pe baza calculelor sale şi a maestrului său, trebuia să fie anul 1694.
„Locuind în grota sa, Johannes Kelpius nu a apucat să vadă sfârşitul lumii, aşa cum nu a apucat să vadă materializată nici unirea Statelor Unite ale Americii, întrucât s-a stins devreme, la vârsta de 35 de ani. Evident că nu a ajuns să vadă semnată nici Declaraţia de Independenţă a SUA, din 4 iulie 1776”, a subliniat Teşculă.
Documentele vremii arată că Johannes Kelpius a rămas orfan de tată pe când avea 12 ani, însă a fost ajutat financiar de câţiva apropiaţi ai familiei. A urmat astfel Şcoala din Deal de la Sighişoara, unde a dobândit cunoştinţe de ebraică, latină şi greacă veche, apoi a plecat în Germania unde a studiat la Tubingen şi Leipzig, după care s-a înscris la Universitatea din Altdorf.
La vârsta de 16 ani avea un masterat în Teologie şi avea scrise câteva lucrări, devenind discipol al lui Johann Jacob Zimmermann (1642-1693), matematician, astronom şi teolog, care a prezis o venire iminentă a Împărăţiei lui Dumnezeu. Zimmerman a murit chiar înainte de plecarea grupului în America şi astfel Johannes Kelpius a devenit conducătorul acestui grup. După moartea lui Johannes Kelpius, în jurul personalităţii lui s-a creat şi o adevărată legendă, care spune că acesta a deţinut reţeta secretă a legendarei Pietre Filosofale.
„Neavând un ucenic de încredere căruia să-i încredinţeze puterea descoperirii sale, se spune că Kelpius ar fi ascuns Piatra filosofală şi toate studiile sale într-o cutie (numită Arcanum) şi le-ar fi aruncat în apele râului Schuykill. Legenda spune şi că atunci când cutia a atins apa, văzduhul s-a aprins ca într-o explozie de lumină şi zgomot asurzitor”, se arată într-o legendă reprodusă de site-ul Poveşti Săseşti.
Piatra filosofală este considerată a fi o substanţă (alte surse susţin că este o piatră) cu ajutorul căreia alchimiştii credeau că pot transforma metalele inferioare în aur, însă este considerată şi o licoare magică care avea puterea să vindece toate bolile, fiind elixirul tinereţii.
La moartea sa, survenită din cauza tuberculozei, Kelpius avea deja o colecţie de imnuri originale, muzică de meditaţii, o carte de meditaţii şi rugăciuni – „A Short, Easy and Comprehensive Method of Prayer” şi un jurnal care cuprinde corespondenţa cu diferite personalităţi ale vremii.
Site-ul Poveşti Săseşti în plasează pe Johannes Kelpius în galeria „saşilor vizionari şi excentrici care au scris istorie printr-un destin ieşit din comun”, alături de exploratorul Franz Binder, născut în Sebeş (Alba), primul european care s-a aventurat pe Nilul Superior, sau de Johann Martin Honigberger, născut la Braşov, medic de curte al maharajahului Ranjit Singh (Lahore, Pakistan), cel care a dat personajul romanului lui Mircea Eliade.
Cât despre „Casa cu Cerb” din Cetatea Medievală a Sighişoarei, cel mai faimos membru al familiei Kelp despre care îşi amintesc istoricii este Martin Kelp (1659-1694), despre care se spune că a studiat teologia şi limbile vechi, fiind un cunoscător al limbii ebraice şi întemeietorul actualei biblioteci documentare a Muzeului de Istorie al Sighişoarei.
„În secolul XVII a ajuns să lucreze şi la şcoala din oraş şi va dona cărţile sale şcolii, astfel punând bazele primei biblioteci documentare din Sighişoara şi din împrejurimi, care numără peste 30.000 de volume. Este fosta bibliotecă a Gimnaziului Evanghelic. Se pare că la moartea principelui Transilvaniei, Mihai Apafi I, în 1690, îi va scrie şi un epitaf în limba ebraică, ceea ce este un lucru extraordinar”, a precizat directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara.
„Casa cu Cerb” este construită în stil renascentist, specific acestei zone, iar numele casei vine de la fresca şi coarnele de cerb în mărime naturală, cu capul şi trofeul, care sunt amplasate pe muchia imobilului.
„Casa arată tradiţia din secolul al XVII-lea de a picta interiorul şi exteriorul clădirii. Unele dintre clădiri, cum e şi ‘Casa Fronius’ din Cetatea Medievală, arată faptul că multe dintre clădiri au fost pictate şi au aparţinut unor familii reprezentative. Astăzi doar câteva s-au păstrat (…) Inscripţia de pe zid precizează că, după ce a fost distrusă în incendiul din 1676, casa a fost reconstruită de proprietarul ei de atunci, Michael Deli, unul dintre primarii Sighişoarei”, a arătat Teşculă.
Casa a fost restaurată la începutul anilor 2000 de de fundaţia Messerchmit din München.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.