ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict și au efectuat percheziții domiciliare, într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Trei persoane au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile.
S-a reținut faptul că, în luna august a.c., bănuiții ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi procurat din Spania și introdus în România, droguri de risc (cannabis), în scopul comercializării.
La data de 5 septembrie a.c., bănuiții au fost prinși în flagrant delict, după ce au ridicat un colet, provenit din Spania, ce conținea 5,5 kilograme de cannabis.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate 3 kilograme de cannabis, despre care s-a stabilit că ar fi fost introduse, pe teritoriul României, în cursul lunii august a.c.
Au fost puse în executare trei mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși, pentru audieri, la sediul unității.
La data de 5 septembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor trei persoane, respectiv doi bărbați de 30 și 27 de ani și o femeie, de 32 de ani.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș, care a admis propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, serviciilor de combatere a criminalității organizate Vâlcea și Sibiu, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.