Priță Aris Luca obține medalia de argint  la Campionatul Balcanic de Karate, în proba pe echipe!
Priță Aris Luca obține medalia de argint la Campionatul Balcanic de Karate, în proba pe echipe!

Priță Aris Luca obține medalia de argint la Campionatul Balcanic de Karate, în proba pe echipe!

Campionatul Balcanic de Karate pentru cadeți, juniori și U21 s-a desfășurat între 17 și 19 noiembrie, în Slovenia, la Ljubljana. În ultima zi a evenimentului, delegația României și-a adjudecat locul 2 cu echipa de kumite cadeți, din care a luat parte și sportivul Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureş, Aris Luca Priță.

De altfel, acesta a demonstrat o evoluție foarte bună și în proba individuală, kumite cadeți masculin +70 kg, unde a susținut un meci dificil, pe care l-a pierdut în fața medaliatului cu bronz, originar din Kosovo.

Miclea Natalia, alături de colegele sale de lot, Păun Ștefania și Bogoslov Ștefania, s-a clasat pe locul 5 la kata echipe feminin cadeți & juniori. La individual, Natalia a pierdut împotriva puternicei reprezentante din Bosnia și Herțegovina.