Producţia de cartofi înregistrată în judeţul Harghita este una record, dar preţul la producători este foarte scăzut, existând riscul ca aceştia să nu-şi poată acoperi cheltuielile efectuate în cursul anului.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Török Jenő, a declarat pentru AGERPRES că până în prezent s-au recoltat cartofii de pe aproximativ 4.100 de hectare, din cele 9.950 cultivate la nivelul judeţului. Recolta obţinută înregistrează variaţii foarte mari de la un producător la altul sau de la o parcelă la alta, în funcţie de tratamentele efectuate pentru combaterea manei, al cărei atac a fost foarte puternic în Harghita. Török Jenő, a precizat că producţia medie este, în prezent, de 23 de tone la hectar, asemănătoare producţiei record din 2011, când s-a înregistrat o recoltă de 21,6 tone la hectare. Cele mai slabe producţii sunt de 8-10 tone la hectar, iar cele mai bune ajung la 35-40 tone.
‘Am avut o vreme ploioasă, similară celei din Olanda şi Suedia şi tratamentul pentru mană a fost mai anevoios. Sunt diferenţe mari de la un producător la altul, de la o parcelă la alta, dar şi de la un soi la altul şi recolta este influenţată, clar, de modul în care a reuşit, fiecare, să ţină mana sub control’, a explicat Török Jenő,
Potrivit acestuia, o producţie foarte bună s-a înregistrat şi în celelalte ţări mari producătoare de cartofi din zonă, cum ar fi Polonia, Germania, Olanda, Belgia sau Austria, motiv pentru care preţul este unul foarte scăzut şi încă nu s-a stabilizat. Totodată, preţul la cartofi ar putea fi influenţat şi de scăderea exporturilor către ţări precum Grecia sau Serbia sau de faptul că Rusia nu mai importă cartofi din Uniunea Europeană.
În prezent, la producătorii din Harghita se înregistrează un preţ cuprins între 40 şi 50 de bani pe kilogram, dar el este mult mai mare în pieţe sau supermarketuri.
‘Totuşi, în magazine sau în pieţe preţul kilogramului de cartofi este şi de trei ori mai mare decât cel practicat de producători, iar consumatorii nu resimt scăderea preţului’, a spus şeful DADR Harghita. Singurii care au de câştigat, în această perioadă, sunt producătorii care au încheiat contracte pe termen lung cu fabricile de chipsuri şi care primesc un preţ fix, neinfluenţat de preţul pieţei.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.