Agenții de la Poliția Locală vor putea fi dotați cu armament letal, arată un proiect de lege prin care se dorește și schimbarea competențelor acestora. În acest moment, polițiștii locali sunt înarmați cu pistoale cu gloanțe de cauciuc.Poliția Locală ar putea primi noi competențe, inclusiv în domeniul circulației rutiere ori al pazei obiectivelor sau portul de armă letală, iar agenții vor avea obligativitatea de a urma cursuri de formare profesională.
În principiu, polițiștii locali rămân cu aceleași misiuni, dar apar modificări privind competențele lor, mai precis, în domeniul pazei obiectivelor. Astfel, în afara pazei bunurilor, sunt introduse competențe în paza valorilor, inclusiv pe timpul transportului.
Conform proiectului, arată avocat.net, cheltuielile de școlarizare vor fi responsabilitatea poliției locale sau a autorităților locale, iar încetarea raporturilor de serviciu din motive imputabile polițiștilor locali va putea implica obligația polițistului local de a achita contravaloarea cheltuielilor de școlarizare.