Primăria Târgu Mureş a depus o cerere de finanţare în valoare de peste 5,8 milioane de lei în cadrul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European (SEE) 2009-2014, pentru Proiectul ‘PatrimoniuMs’ prin care se doreşte amenajarea unui muzeu digital al patrimoniului cultural local, în special al celui construit.
Prin proiectul ‘PatrimoniuMs’ se doreşte înfiinţarea unui muzeu al patrimoniului cultural material şi imaterial, îndeosebi patrimoniul construit în Târgu Mureş, care să cuprindă materiale şi informaţii privind patrimoniul cultural local, prezentat multilingvistic prin intermediul tehnologiilor de ultimă generaţie, care să îl facă atractiv şi accesibil publicului de orice vârstă şi origine.
Proiectul presupune amenajarea muzeului digital în cadrul Cetăţii Medievale – în Bastionul Mic şi în Bastionul Porţii – spaţii care sunt în curs de renovare printr-un proiect european aprobat în cadrul Programul Operaţional Regional cu destinaţia de muzeu. ‘Efectiv se va proceda la revitalizarea patrimoniului oraşului, prin editarea unor materiale informative şi prin amenajarea, din câte am înţeles, unui muzeu virtual. S-au propus două locaţii care erau folosite de Muzeul Judeţean, în strânsă colaborare cu Primăria municipiului Târgu Mureş. Având în vedere că sunt mii de piese de patrimoniu care provin din săpăturile din Cetate, ar fi bine ca aceste locaţii să nu-şi schimbe amplasamentul şi să rămână aici, folosind alte bastioane din Cetate pentru proiectul propus de doamna arhitect-şef – şi de asta am cerut să fie modificată expunerea de motive. Aici mai e şi un alt element important, deoarece parcul arheologic care a fost amenajat în urma cercetărilor arheologice efectuate de Muzeu este în vecinătatea acestor bastioane şi normal ar reprezenta un complex muzeal, în cadrul complexului (adică s-ar putea integra într-un complex)’, a declarat presei Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Prin crearea acestui muzeu, se urmăreşte informarea şi sensibilizarea populaţiei şi a specialiştilor cu privire la cunoaşterea şi conservarea patrimoniului cultural local, educarea specialiştilor cu privire la constrângerile de care trebuie să ţină cont atunci când realizează intervenţii asupra patrimoniului construit, pentru evitarea degradării sale ireversibile.
În urma implementării proiectului vor fi inventariate şi digitizate 2.000 de bunuri şi clădiri de patrimoniu, va fi înfiinţat un muzeu, vor fi tipărite 10.000 de ghiduri pentru turişti şi alte 1.000 pentru specialişti, la care se adaugă kit-uri de prezentare, o expoziţie pentru minorităţi şi o colecţie a patrimoniului minorităţilor.
Proiectul urmăreşte protejarea patrimoniului cultural, dezvoltarea comunităţilor prin creşterea atractivităţii turistice şi investiţionale, valorificarea patrimoniului cultural din Municipiul Târgu Mureş, inclusiv a patrimoniului cultural al minorităţilor etnice şi culturale locale, inclusiv a minorităţii rrome.
AGERPRES