Municipiul Tîrgu Mureş, în calitate de promotor, implementează proiectul „Educaţia, Informarea şi Conştientizarea privind adaptarea la schimbările climatice – condiţii ale dezvoltării durabile”proiect finanţat din Fondul pentru Relaţii Bilaterale în cadrul Programului RO 07- Adaptarea la schimbările climatice.
În cadrul proiectului Municipiul Tîrgu Mureş organizează în perioada 19-20.10.2017 o conferinţă pe tema Dezvoltării Durabile în contextul schimbărilor climatice şi cu accent pe Educaţie, Informare şi Conştientizare privind Adaptarea la schimbările climatice.
Conferinţa presupune realizarea unui schimb de cunoştinţe, experienţe şi modele de bună practică cu scopul reducerii vulnerabilităţii umane şi a ecosistemelor la schimbările climatice dar şi de identificare de oportunităţi de colaborare cu partenerul din Norvegia.
La conferinţă sunt invitaţi, reprezentanţi ai autorităţii publice locale, partenerul Norvegian, University College of Southeast Norway(USN), reprezentanţi ai Ministerului Mediului (Operator de Program pentru Granturile SEE), Agenţia Naţională de Meteorologie, Primăriile Sibiu şi Braşov, Consiliul Judeţean Mureş, APM Mureş, Inspectoratul Şcolar, Universităţi, ONG-uri, mass-media.
Tematica şi prezentările din cadrul conferinţei, creează oportunităţi pentru identificarea de idei/acţiuni comune, pentru realizarea unor parteneriate locale şi cu statul donor,în perspectiva realizării de noi proiecte, care vor fi depuse în cadrul noului program al Mecanismului Financiar SEE 2014 – 2021.