Cei 40 de studenţi din Franţa, Croaţia, Republica Moldova şi România care participă, începând de luni, la Academia Internaţională de Vară BEST – Boost your Entrepreneurship Skills in Transylvania vor realiza o serie de proiecte inovative, iar cele mai bune idei vor beneficia de finanţare.
„Avem aproape 40 de participanţi din patru ţări- Franţa, Croaţia, Republica Moldova şi România. Studenţii, pe baza experienţelor din întâlnirile avute, trebuie să pregătească, până la finalul săptămânii, un proiect inovativ, în echipe mixte, internaţionale, aşa cum spune şi numele proiectului- Bland it intensiv program, adică proiect intensiv mixt, finanţat de data aceasta şi cu ajutorul Erasmus. (…) Noi avem un program de microfinanţări, din nefericire resursele sunt încă reduse, dar pentru ideile cele mai bune o să finanţăm câteva proiecte pilot cu sume de aproximativ 5.000 lei pe proiect şi o să încercăm până la finalul anului să propunem nişte soluţii concrete, pentru că aceasta este una dintre marile probleme”, a declarat, în deschiderea manifestării, conferenţiar universitar doctor Liviu Ciucan-Rusu, co-preşedinte fondator BEST-ISA.
Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
Tema Academiei Internaţionale de Vară BEST din acest an, care are loc la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, este „Smart Together-Refresh the Community”, adică „suntem mai deştepţi împreună pentru a aduce un suflu proaspăt în comunitate”.
„În şcoala antreprenorială se fac foarte multe business, design de business, dar ei nu reuşesc să experimenteze ceva şi asta este o muncă a noastră, ca să convingem şi colegii din toate facultăţile din UMFST că merită să se studieze antreprenoriatul, că merită să se interacţioneze, mai ales că se lucrează împreună”, a precizat Liviu Ciucan-Rusu.
Co-preşedintele fondator BEST-ISA, profesorul Jean-Claude Million de la Université de Strasbourg, Doctor Honoris Causa al UMFST, a arătat că această manifestare este menită să îi ajute pe studenţi să descopere antreprenoriatul într-un mediu internaţional şi multicultural.
Foto: (c) Dorina MATIŞ / AGERPRES
„După o absenţă de trei ani, colegii mei şi cu mine suntem încântaţi să ne aflăm din nou în România la Târgu-Mureş pentru o nouă ediţie a Academiei BEST. Pentru noi, profesorii, este o experienţă familiară şi care ne îmbogăţeşte, în timp ce pentru studenţi este o lume nouă. Pentru ei înseamnă descoperirea unei noi discipline, antreprenoriatul, într-un mediu internaţional şi multicultural. Antreprenoriatul este mai degrabă o stare a minţii, el nu este o căutare a adevărului, este ascultare, descoperire şi curiozitate”, a arătat Jean-Claude Million.
În cadrul Academiei Internaţionale de Vară BEST, studenţii se vor întâlni cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai autorităţilor publice, precum şi cu antreprenori tineri. AGERPRES