Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat joi, în cadrul seminarului „Limbile minoritare şi regionale în Europa”, organizat la Târgu Mureş, că speră să vină vremea când majoritatea românească să înţeleagă că proiectul de autonomie nu e împotriva ei.
„Din 1990 am decis calea dialogului, a parlamentarismului, calea statului de drept. Să nu uite nimeni acest lucru. Acest lucru înseamnă că poţi avea diferite propuneri în Parlament (…) Până când circa 45% din Parlament nu va fi lămurită că acest proiect este valabil, probabil că vom avea discuţii, va fi respins, dar sper să vină vremea când să înţeleagă şi majoritatea că un asemenea proiect nu este împotriva majorităţii, nu ia ceva de la majoritate, ci e mai bine şi pentru majoritate şi pentru minoritate”, a spus Borbely, făcând referire la proiectul de autonomie la care lucrează UDMR.
El a susţinut că din 1993, în programul UDMR există diferite tipuri de autonomie pe care Uniunea le va promova, că au existat în Parlamentul României două astfel de proiecte care au fost respinse şi că acestea nu reprezintă o noutate. „Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să avem o concepţie aşa cum vedem noi. Şi aşa cum în Tirolul de Sud funcţionează, slavă Domnului, din 1992 un tip de autonomie teritorială şi este o zonă dezvoltată, cu problemele rezolvate din cauza acestei autonomii teritoriale, a durat vreo 27 de ani în Italia până când au acceptat această formă de autonomie… Ei, în România au trecut 25 de ani de la Revoluţie, mai avem doi ani. Deci din acest punct de vedere, nu trebuie să ne sperie aceste concepte, de fapt, în primul rând, ar trebui să ştim ce vrea acea minoritate, care este loială României, care e cetăţean român de o anumită etnie”, a susţinut Laszlo Borbely.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.