Ultimul film al regizorului Nemeth Laszlo, “Sunset / Apus de soare”, propunerea Ungariei din acest an la Oscar, va rula și în cadrul festivalului de scurtmetraj Alter-Native de la Târgu Mureș, sâmbătă, 10 noiembrie 2018, începând de la ora 21, a anunțat luni într-o conferință de presă directorul festivalului, Sipos Levente. Regizorul maghiar a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2016, cu “Son of Saul / Fiul lui Saul”.
“Filmul său, Sunset / Apus de soare este iarăși propunerea Ungariei pentru Oscar și în acest film, cu roluri mai mari sau mai mici, apar mai mulți artiști – domnul Molnar Levente, din Cluj, Bodolai Balazs,tot din Cluj, dar originar din Târgu Mureș și fost coleg de-al nostru la festival în timpul liceului (…) și câțiva actori și actrițe de la Teatrul Național din Târgu Mureș – Moldovan Orsolya, Kadar Noemi și Varga Balazs, deci și pe ei o să-i chemăm pe scenă, chiar dacă rolurile nu sunt foarte importante, dar au putut lucra la un film special, presupun că pot să ne împărtășească niște impresii deosebite despre turnarea filmului și opricum e bine să ne mândrim cu ce avem noi aici, chiar la noi acasă”, a declarat Sipos Levente.
Acesta a adăugat că o recunoaștere a festivalului Alter-Native – ajuns la a 26-a ediție – o reprezintă și faptul că în cadrul acestuia va rula, în paralel cu lansarea în cinematografe, în 9 noiembrie 2018, filmul “Alice T”, al regizorului Radu Muntean.
Directorul artistic al festivalului, Gasparik Attila, a spus la rândul său că festivalul testează tendințele din cinematografie și este astfel “un fel de laborator”, dar și un prilej de a promova valorile locale, amintind că din juriu va face parte actorul Naționalului târgumureșean Theo Marton, “care și național a confirmat, în Jurnalul fericirii”.
În ce privește programul de concurs, în acesta au intrat și 9 filme autohtone, realizatorii fiind inclusiv din Cluj și Târgu Mureș, unii necunoscuți, pentru că, în condițiile tehnice de acum, oricine poate face filme și animație, dacă are o idee. Gasparik a salutat în acest context prezența unor “filme fără diplome” în concurs, arătând că l-ar bucura adotarea unei legislații care să promoveze “o independență mai mare față de stat, în ce privește filmele“, care “ar ajuta mult mai mult“.
În premieră, în acest an, amatorii de film vor putea să-și lase copiii la un alt festival – “2 zile de aventură în lumea stelelor! “ – organizat la Universitatea Sapientia în 10 și 11 noiembrie 2018, în programul căruia se regăsesc jocurile interactive “Aventură în galaxie!“,“Întrecere spațială! “,“Călătorie spațială prin 7 probe! “ și “Târg de planete!“, dar și 60 de tipuri de ateliere, prezentări culturale și sportive. Organizatorii, de la Asociația Creactivity, estimează prezența, în cele 2 zile de festival, a circa 800 de copii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.