Reprezentanții salariaţilor angajați în funcția de ASISTENT PERSONAL din cadrul Direcției de Asistență Socială Târgu Mureş, organizează un PROTEST in data de 2 Aprilie 2024 orele 10:00-12:00 in fața instituției Prefectului.
Motivele protestului sunt următoarele:
- ELIMINAREA ÎN MOD DISCRETIONAR ȘI DISCRIMINATORIU A ASISTENŢILOR PERSONALI DIN GRILA DE SALARIZARE, FAMILIA OCUPAŢIONALĂ SĂNĂTATE ȘI ASISTENŢĂ SOCIAL APROBAT PRIN OUG 19/2024
- GRADAŢIILE CALCULATE GREŞIT ŞI ASTFEL TOŢI ASISTENŢII PERSONALI AVEM ACELAŞI SALARIU INDIFERENT DE VECHIME
- NU PRIMIM NICIUN SPOR PENTRU STRES SAU RISC, CONDIŢII GRELE DE MUNCA.
- SOLICITAM MAJORAREA INDEMNIZAŢIILOR PENTRU PERSOANELE CU GRAD DE HANDICAP
- SOLICITAM SERVICII SOCIALE DECENTE ŞI REALE LA NOI IN ORAS SI IN JUDEŢ(TERAPII DECONTATE, CENTRE DE TIP RESPIRO, CENTRE DE ZI, ATENȚIE LA DEZINSTUŢIONALIZARE).
La protest vor participa şi persoane cu dizabilități, motiv pentru care acesta va fi desfăşurat în linişte.
De asemenea in afară de asistenții personali este posibil să participle şi însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi.
Category: Stirile Punctul