După ce USL a criticat mai tot timpul alianţa PD-L cu UDMR, la constituirea noilor consilii locale şi a Consiliului Judeţean, USL s-a aliat, tacit, cu UDMR. Doar că, aceste pseudo-alianțe, după cum ne-au obișnuit, sunt efemere și oportuniste și aliații își întorc spatele dacă …interesele le-o cer. Acest lucru a fost demonstrat și la ultima ședință de Consiliu Local, când proiectul UDMR legat de inscripţionarea bilingvă a indicatoarelor de străzi şi pieţe a căzut din cauza consilierilor USL- care s-au abținut. La o simplă analiză, nu ne este greu să constatăm că acțiunea USL vine și pe fond electoral, aleșii social-liberali nedorind să dea rău în fața electoratului român susținând un proiect ușor etnic. Astfel, cu toate că au arătat că acest proiect de hotărâre vine să pună în aplicare prevederile din două hotărâri de Consiliu, adoptate în 2001, respectiv 2007, aleşii UDMR nu au reuşit să îşi convingă colegii că este un pas normal. Proiectul de hotărâre a primit doar 10 voturi din cele 16 necesare pentru a fi aprobate.
Şedinţa de Consiliu Local a început…
… cu o declaraţie a preşedintelui Asociaţiei ,,Valea Soarelui”, Dan Călin Tocaciu, care a acuzat administraţia publică locală de interese obscure, inclusiv în problema tăierii de arbori din municipiu. Tocaciu a identificat trei probleme pe care municipalitatea şi deliberativul local le au, şi anume dezbaterea publică privind programul tăierii de arbori nu reprezintă decât un pas pentru aprobarea unui masacru verde în oraş, nerespectarea Legii 52 din 2003 privind transparenţa decizională prin nepublicarea şi necomunicarea în termenul legal a unor proiecte de hotărâri şi furtul din bani publici în ceea ce priveşte reabilitarea termică a blocurilor.
Niciun consilier local nu a reacţionat la aceste acuze, aşa că, senini, aleşii locali au trecut la punctul diverse, rând pe rând, o parte dintre aceştia exprimându-şi nemulţumirea faţă de sensurile giratorii, problema deşeurilor – Peti András, şedinţele de CL programate la ore care se suprapun peste programul de muncă al consilierilor – Bákos Levente, deplasarea unei delegaţii în Anglia pentru a studia cum se amenajează o grădină tipic englezească – Cornel Brişcaru. Apoi s-a intrat în ordinea de zi, aşa cum a fost modificată pentru că mass-media erau în sală.
ANL, vândute de principiu
Proiectul de hotărâre cu numărul 17 a mai ajuns în mapele consilierilor locali şi în şedinţele trecute, reprezentând o iniţiativă a membrului UDMR Peti András de trecere a locuinţelor ANL din proprietatea municipiului în cea a statului şi apoi vânzarea acestora către chiriaşi. Ca argument suplimentar pentru iniţierea acestui proiect, Peti András l-a adus pe următorul „O să pierdem cazarma de la Podul Mureş cu 6.5 ha de teren aferent dacă nu construim locuinţe ANL”. În paranteză, cazarma destinată realizării proiectului „Mureşul digital” a fost cedată municipiului Tîrgu-Mureş prin semnătura fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, în schimbul construirii a 200 de apartamente.
Revenind la ordinea de zi, proiectul a născut o vie controversă juridică poziţionându-i pe o parte dintre social-democraţi în aceeaşi barcă cu democrat-liberalii şi mai ales cu primarul Dorin Florea. Mai precis, aceştia vroiau să se asigure că, într-adevăr, banii obţinuţi din vânzarea locuinţelor ANL se vor întoarce în bugetul local, integral, ca apoi să fie utilizaţi pentru construirea altor blocuri de locuinţe. Consilierul local Olimpiu Sabău Pop a solicitat ca în proiectul de hotărâre să fie inclusă lista cu toţi cei care vor să dobândească aceste apartamente în proprietate, precum şi ce garanţii reale şi legale pot fi cerute statului, astfel încât municipiul să recupereze într-adevăr banii de pe locuinţele vândute. „Cum putem să obligăm Guvernul? Ar trebui încheiat un protocol între Guvern şi Consiliul Local”, a spus alesul local. Aceleaşi temeri le-a avut şi Cornel Brişcaru, dar şi primarul Dorin Florea. Ultimul chiar a spus că: „Primarii au făcut un amendament la acel ordin de ministru, considerându-l abuziv, deplasat, încălcând principiul autonomiei locale. Am cerut să vândă Primăria locuinţe, dacă asta vor, iar în momentul în care vrei să faci locuinţe suplimentare să participe în cotă parte la Minister. Era obligat astfel Ministrul să se întoarcă banii acolo de unde proveneau. A fost un ordin arogant, a fost o lipsă de dialog cu primarii şi de aceea nu a prins la nivel local pentru că nicio administraţie locală nu a înţeles să cedeze patrimoniul unui ministru. În cazul Tîrgu-Mureşului, aceşti tineri nu vor să îşi cumpere locuinţele decât într-un număr de şase sau şapte la sută”.
Liberalul Dan Sâmpălean a pus punctul pe i
Proiectul a ajuns în dosarele consilierilor fără viza de legalitate a secretarului municipiului, Maria Cioban. De altfel, a fost unul dintre motivele pentru care s-a solicitat amânarea proiectului, amânare care a picat însă la vot. Doar că proiectul nu ar fi primit votul consilierilor, fără includerea amendamentelor ridicate pe parcursul şedinţei, astfel că secretarul a primit sarcina de a rescrie întreg materialul. Supus votului, acesta a trecut aproape în unanimitate spre satisfacţia iniţiatorului. „Astăzi, în sfârşit, a trecut proiectul de a vinde locuinţele ANL chiriaşilor, ceea ce înseamnă că astăzi am aprobat demararea acestei proceduri. Chiriaşii au la dispoziţie 45 de zile pentru a-şi manifesta intenţia de a cumpăra, după aceea Executivul va verifica îndeplinirea tuturor cerinţelor legale pentru a cumpăra acele locuinţe, după care se va reveni în Consiliu pentru aprobarea punctuală a acestor vânzări”, a pus Peti András.
Cum vânzarea e de principiu aprobată suntem curioşi cum va fi pusă în aplicare această hotărâre, aşa prin luna ianuarie când trec şi cele 45 de zile pentru exprimarea intenţiei de achiziţie din partea tinerilor, respectiv aleşii locali îşi pot face o idee cam cine vrea să cumpere.
Fără denumiri în maghiară, dar cu piste
Dacă în privinţa locuinţelor ANL aleşii locali au căzut la pace, în cele din urmă, nu acelaşi lucru s-a întâmplat legat de inscripţionarea bilingvă a indicatoarelor de străzi şi pieţe. Cu toate că au arătat că acest proiect de hotărâre vine să pună în aplicare prevederile din două hotărâri de Consiliu, adoptate în 2001, respectiv 2007, aleşii UDMR nu au reuşit să îşi convingă colegii că este un pas normal.
Ba mai mult s-au iscat tot felul de discuţii despre alegerile parlamentare, multiculturalitate, bilingvism, legislaţia europeană în domeniu şi multe, multe altele. În final reţinem doar că proiectul de hotărâre a primit doar 10 voturi din cele 16 necesare pentru a fi aprobate.
Dacă nu avut succes cu indicatoarele, aleşii UDMR au avut mult succes cu pistele de biciclete. Astfel, a fost aprobată finanţarea integrală a traseului pistei de biciclete care va lega centrul municipiului de Complexul de Agrement şi Sport Mureşul, doar şase consilieri, cei ai Alianţei pentru Mureş (PDL şi UNPR) – abţinându-se de la vot.
Benţa, iar în dezbatere
Completarea comisiei ce se ocupă de procedurile de cumpărare de locuinţe sociale nu a trecut fără scandal. De fapt, nu a trecut. Iar scandalul a fost început de către Cornel Brişcaru care a sesizat din nou preţul mare de cumpărare a celor 136 de apartamente sociale – 880 de euro + TVA – de la RCB Developing, firmă din grupul Benţa. Brişcaru a mai criticat modalitatea de licitaţie, subliniind că în loc ca aceasta să plece de la 0,01 euro şi să urce, aceasta a început de la 900 de euro pe metru pătrat şi preţul a scăzut doar până la 880 de euro, unde nu s-ar fi ajuns dacă începea de la preţul sugerat de el. De asemenea, consilierul local a mai spus că cei care au aprobat această tranzacţie vor ajunge să dea cu subsemnatul pe la organele de cercetare penală. Astfel, cutia Pandorei fiind deschisă i-au dat replica Ioana Roman şi Claudiu Maior. Ioana Roman i-a cerut să nu o mai ameninţe, iar Maior l-a acuzat pe Brişcaru că vrea să facă doar circ. Ionela Ciotlăuş s-a poziţionat nu neapărat de partea USL-istului, dar a fost de acord că preţul ce va fi plătit din bugetul local este prea mare. Peti András a cerut să afle în ce stadiu se află procedura de cumpărare a locuinţelor sociale şi aşa ştim acum că este parafată achiziţia a 136 de unităţi locative, iar restul până la 400 doar în tatonări. În cele din urmă proiectul a fost amânat, Maior explicând după şedinţă că la prima licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant, la a doua din cei cinci ofertanţi a rămas unul singur, iar preţul a fost aprobat prin licitaţie şi, mai mult, că i se pare unul corect. Acum, noi ştim cam cum sunt preţurile pe piaţă, dar poate nu ştim noi bine.
Universitate fără angajaţi
Un alt subiect ce a suscitat discuţii aprinse, dar şi multe zâmbete a fost cel legat de Universitatea Cultural – Ştiinţifică, unde, deşi se desfăşoară tot felul de cursuri, nu asigură nimeni funcţionarea universităţii potrivit unei informări făcute de către viceprimarul Ionela Ciotlăuş, deoarece directorii au plecat în pensie, respectiv concediu de boală, contabil nu are etc. Mai mult, la 1 noiembrie expiră acreditarea cursurilor care ar trebui rapid înnoită pentru ca altfel continuarea activităţii nu se mai justifică. După ce a fost propusă Gabriela Oşan drept director interimar, respectiv şase aleşi locali au constituit o comisie care să verifice actele universităţii, consilierul primarului Csegzi Sándor s-a angajat că va merge personal să vadă ce e cu unitatea de învăţământ şi că va veni în consiliul cu un plan de soluţii. În aceste condiţii, proiectul promovat în regim de urgenţă a fost retras de pe ordinea de zi.
În rest, aleşii locali s-au distribuit în tot felul de comitete şi comiţii.
Ligia Voro