Punct Gastronomic Local, la Grindeni , comuna Chețani
Punct Gastronomic Local, la Grindeni , comuna Chețani

Punct Gastronomic Local, la Grindeni , comuna Chețani

Felicitări familiei tinerilor gospodari Enikő și Sorin Chiorean, în ograda cărora a fost autorizat acest al treilea punct gastronomic din județul Mureș și care va reprezenta o nouă carte de vizită pentru comună! Tot datorită lor am descoperit laleaua pestriță la Grindeni, zona fiind acum rezervație.

🔴Județul Mureș are la îndemână o resursă încă insuficient exploatată și încurajată, cu materii prime de valoare și un patrimoniu cultural al tradițiilor de invidiat, inclusiv în ceea ce privește rețetele culinare autentice – românești, ungurești, secuiești sau săsești.

Am adoptat de curând în Camera Deputaților legislația specifică acestui domeniu, tocmai pentru a încuraja producătorii locali și a se putea pune și astfel în valoare potențialul turistic al țării.

📜Meniul punctelor gastronomice este diferit de al restaurantelor:

🔸există un singur meniu zilnic, specific zonei în care își desfășoară activitatea, cuprinzând o gamă sortimentală restrânsă, (cel mult două feluri de ciorbe sau supe, două feluri principale și, eventual, două feluri de desert);

🔸mâncarea trebuie preparată și oferită pentru consum în decursul aceleiași zile;

🔸metodele de preparare sunt pe cât posibil tradiționale;

🔸alimentele trebuie să fie preparate numai de proprietar sau de membrii familiei acestuia;

🔸în ceea ce privește materiile prime, se pune accent pe acele produse autohtone specifice zonei în care punctul gastronomic își defsășoară activitatea.

deputat Dumitrița Gliga