Municipiul Târgu Mureș spune „Stop cerșetoriei!” și lansează o campanie amplă care urmărește descurajarea și prevenirea acestui fenomen, prin Direcția de Asistență Socială, în parteneriat cu Poliția Locală Târgu Mureș, cât și prin implicarea activă a comunității.Sub mesajul „Dă o șansă, nu mărunțiș!”, inițiativa își propune să aducă soluții reale și durabile pentru a-i sprijini pe cei vulnerabili și pentru a crea un oraș mai sigur și mai empatic.Scopul campaniei este de a ajuta copiii din familiile vulnerabile, soluții pe termen lung prin implicarea școlilor, O.N.G-urilor, bisericilor și altor instituții, precum și informarea locuitorilor acestui oraș.