Presa – a patra putere în stat. Dacă e așa sau nu, e discutabil, dar măcar într-un aspect presa are o forță formidabilă: forța de a degrada sau de a mări pe oricine. Din păcate, vedem cum adeseori, pe baza unor simple presupuneri, în mass-media apar informații care pot să distrugă viața sau cariera unor persoane, deși judecătorii nu s-au pronunțat asupra vinovăției sau nevinovăției sale. Într-un stat democratic, judecătorii ar trebui să decidă aceste aspecte…
Dacă persoanele incriminate și înjosite de presă ies nevinovate din tribunal, cine le reclădește imaginea și demnitatea pierdută la televizor și prin ziare? Probabil nimeni, căci presa adeseori promovează șocantul și imoralul. Dacă e declarată nevinovăția, poate se scrie doar o scurtă consemnare a acestui lucru, după ce persoanele respective au fost arătate cu degetul timp de sute de minute pe ecranele TV. Ar fi normal ca nevinovații să fie dezvinovățiți cel puțin la fel de mult timp cât au fost incriminați pe marile ecrane. Dar cât de des se întâmplă asta? Probabil deloc!
De aceea, sunt lăudabile inițiativele jurnalistice care promovează și altceva decât știrile șocante și mai ales cele care prețuiesc mai degrabă demnitatea umană și valoarea umană decât ratingul.
Desigur, în cărțile de specialitate, presa are și rolul de paznic al democrației. Dar granița dintre această „datorie” a presei și goana după senzațional poate fi încălcată cu foarte mare ușurință, de aceea responsabilitatea ziariștilor este foarte mare. Astfel, dacă un medic e bănuit de malpraxis, nu cred că prezentarea detaliată a cazului ar aduce un plus de democrație în țară. Desigur, ar putea salva viețile unor potențiali pacienți. Dar, e vorba și de cariera respectivului om, în cazul în care e nevinovat. Ar trebui așteptat ca judecătorii să-și dea sentința, iar abia apoi, dacă e dovedită nevinovăția, cazul poate fi prezentat detaliat, pentru intimidarea pe viitor a unor astfel de infractori… Dar de câte ori se face așa?
Datoria noastră, a celor care citim, ascultăm sau vedem știrile, este să nu credem tot ce auzim (fiindcă adeseori presa vede senzaționalul chiar și acolo unde acesta nu există), să analizăm ce e bine sau rău din cele prezentate de televiziuni și ziare și mai ales, prim empatie, să nu judecăm ca infractori desăvârșiți pe cei prezentați astfel, adeseori fără dovezi…
Titi DÃLÃLÃU