Începând cu 1 ianuarie 2025, raportarea ESG (Environmental, Social, Governance) devine obligatorie pentru anumite companii, în special pentru cele de mari dimensiuni sau listate pe piețele de capital din Uniunea Europeană. În acest context, colaborările cu companii ESG compliant devine o măsură necesară, care ajută la îndeplinirea acestor standarde. Curiera este compania de curierat ESG Compliant, care livrează 100% electric în București și Ilfov, pe care poți să te bazezi pentru livrarea coletelor tale.
ESG, formula pentru a măsura impactul companiilor
ESG (Environmental, Social, and Governance), reprezintă un set de criterii utilizate pentru a evalua impactul unei companii asupra mediului, societății și modul în care este guvernată. Aspectele de mediu (Environmental) includ managementul resurselor naturale, reducerea emisiilor de carbon și protejarea biodiversității. Criteriile sociale (Social) analizează relațiile companiei cu angajații, furnizorii, clienții și comunitățile, inclusiv respectarea drepturilor omului și asigurarea condițiilor de muncă echitabile. Guvernanța (Governance) se referă la structura de conducere a companiei, transparența în luarea deciziilor, etica și prevenirea corupției.
Evaluarea ESG este din ce în ce mai importantă pentru investitori, care o folosesc pentru a identifica riscuri și oportunități pe termen lung.
Ca și calendar, normele ESG încep să se aplice între 2024 și 2028, astfel:
- de la 1 ianuarie 2024 pentru marile întreprinderi (cu peste 500 de angajați) care fac deja obiectul Directivei privind Raportarea Nefinanciară (NFRD), cu rapoarte care trebuie prezentate în 2025;
- de la 1 ianuarie 2025 pentru marile societăți care nu fac în prezent obiectul NFRD (cu peste 250 de angajați și/sau cu o cifră de afaceri de 40 de milioane de euro și/sau active totale de 20 de milioane de euro), rapoartele urmând să fie prezentate în 2026;
- de la 1 ianuarie 2026 pentru IMM-urile listate și alte întreprinderi, cu rapoarte care trebuie prezentate în 2027. IMM-urile pot opta pentru excludere până în 2028.
Cum să te aliniezi la standardele ESG
Alinierea la standardele ESG necesită o abordare sistematică și integrată, care implică toate nivelurile unei organizații. Primul pas este să efectuezi un audit intern pentru a evalua unde te situezi în raport cu criteriile ESG. Identifică punctele forte, lacunele și riscurile. Al doilea pas important este definirea unor obiective clare și măsurabile pentru fiecare dimensiune ESG (mediu, social, guvernanță), aliniate cu strategia de afaceri.
Ulterior, implementează politici și practici care se aliniază la standardele ESG, ținând cont de auditul efectuat și de obiectivele definite. Pentru mediu, adoptă practici sustenabile, cum ar fi reducerea emisiilor de carbon, gestionarea eficientă a resurselor și reducerea deșeurilor. Poți implementa și surse de energie regenerabilă și inițiative de reciclare.
Din punct de vedere social, asigură-te că politicile de muncă respectă drepturile angajaților, promovează diversitatea și incluziunea, și că respectă standardele de siguranță și sănătate la locul de muncă. Angajează-te activ în comunitățile locale prin proiecte de responsabilitate socială. De asemenea, implementează o structură de guvernanță transparentă, cu procese clare pentru luarea deciziilor, raportare și prevenirea corupției. Asigură-te că există mecanisme de control intern și de gestionare a riscurilor.