În această săptămână încheiem prezentarea rapoartelor de activitate a consilierilor locali cu ultimii cinci prezentați în ordine alfabetică. Rapoartele au fost întocmite conform prevederilor Legii 415/2001 care reglementează Administrația publică locală și cuprind, mai detaliat sau mai succint, activitatea pe care au desfășurat-o de-a lungul mandatului început la mijlocul anului 2016. Deocamdată spuneau că jumătate din cei 16 consilieri sunt la primul mandat de consilier local și trei sferturi din numărul total sunt cadre didactice ceea ce are o mare influență în desfășurarea ședințelor de plen. Sperăm că în acest an, activitatea lor să fie mai bine reprezentată în următoarele rapoarte de activitate.
RAD P. IOAN
A fost președintele ședinței de constituire a actualului Consiliu Local și acum este membru în Comisia „Administrarea Domeniului Public și Privat și Administrația Publică Locală”.
„În calitate de membru al Comisiei „ADPP și APL” am participat la toate ședințele comisiei ce au precedat ședințele ordinare și extraordinare ale Consiliului local, am dezbătut toate Proiectele de Hotărâre ce presupuneau avizul comisiei noastre, am avut grijă ca proiectele amintite să respecte legile în vigoare și să fie în interesul cetățenilor. Toate avizele, atât cele favorabile, cât și cele nefavorabile, au fost date prin consens”, scrie profesorul Ioan Rad. În anul școlar 2016-2017 a fost desemnat de Legislativul local ca membru în Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Luduș, despre care spune că „În această din urmă calitate am posibilitatea să-mi valorific experiența de 15 ani ca director de școală și liceu și trei ani ca inspector școlar teritorial”.
STÎNA PAULA LUCIA MIHAELA
Este colegă de comisie cu Ioan Rad și este reprezentanta Consiliului local în Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității la Școala Gimnazială Nr. 1. În actuala legislatură a propus două amendamente la Bugetul local și mai multe amendamente la Proiectele de hotărâre propuse în Consiliul local. „Am participat la numeroase întâlniri cu cetățenii organizate în sediul PNL, ori desfășurate pe domeniul public în mai multe zone ale orașului, unde am discutat probleme de interes local. În urma acestor discuții am depus solicitări și sesizări și am cerut informații sau clarificări”, a scris Paula Stîna. În luna februarie a inițiat un proiect de hotărâre pentru încheierea unui Protocol de colaborare între Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” și Protopopiatul Ortodox Român Luduș pentru derularea proiectului „Atelier de meșteșuguri-iconografie” pe care îl conduce.
SZEKELY ZOLTAN-LEVENTE
Este secretar al Comisiei „Adminstrarea Domeniului Public și Privat-Administrația Publică Locală”. Este la primul mandat și participă la ședințele ordinare și extraordinare a Consiliului local și la ședințele Comisiei de specialitate. „Pentru fiecare ședință de comisie sau de plen a Consiliului local am luat la cunoștință ordinea de zi, am studiat amănunțit proiectele de hotărâre propuse, procesele verbale de ședință, iar în cadrul comisiei am dezbătut problemele supuse avizării comisiei ADPP-APL solicitând în anumite situații explicații și detalii de la factorii responsabili din cadrul Primăriei sau inițiatorilor de proiecte de hotărâre”, scrie Szekely Zoltan. A participat la activitățile orașului în calitate de organizator sau coordonator de proiect.
ȘOPTEREAN IOAN
Este la primul mandat de consilier local și a fost ales secretar al Comisiei de specialitate „Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Protecția Mediului” și membru în comisia de circulație rutieră a orașului. Și-a întocmit raportul în conformitate cu art. 50, alin. 3 din Legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali și art. 51, alin. 4 din Legea 215/2001, privind administrația publică locală și și-a grupat activitatea în trei categorii: în cadrul ședințelor Consiliului local; în comisiile de specialitate a C l și în comisia de circulație rutieră. „În cadrul comisiei UAT și PM a fost o muncă în echipă, cu implicarea fiecărui consilier indiferent de apartenența politică, cu exprimarea punctelor de vedere personale și a votului personal, în funcție de proiectul dezbătut și tema discuției. Orice aviz favorabil acordat a avut la bază și amendamentele propuse de comisia UAT-PM, însemnând verificarea legalității tuturor proiectelor de hotărâre depuse”, scrie Ioan Șopterean și adaugă că „Implicarea mea în afara ședințelor CL s-a bazat pe întâlnirile cu cetățenii orașului și mi-am desfășurat întreaga activitate de consilier local în folosul comunității Luduș”.
TOTU DANIEL
În raportul său de activitate și-a împărțit mandatul în două perioade: prima în semestrul I 2016 cu „participarea la activitățile și evenimentele prilejuite de sfârșitul de mandat de consilier local, iar semestrul al II-lea aflat sub semnul unei sume de activități specifice, prilejuite de începutul unui nou mandat”. Este membru în Comisia „Juridică. Apărarea drepturilor omului. Ordine publică și relația cu cetățenii” și a participat la toate ședințele „având în unele dintre ele o modestă contribuție la clarificarea unor aspecte referitoare la unele proiecte puse în dezbatere”, scrie consilierul Totu. A avut contribuții la ședințele extraordinare prin „rezolvarea problemelor care țin bineînțeles doar de propria-mi competență” și pentru avizarea proiectelor a căutat să își aducă „de fiecare dată contribuția profesională pentru clarificarea unor aspecte juridice”. La final, Daniel Totu scrie că a participat în măsura posibilităților la activitățile desfășurate cu caracter socio-cultural pe care le-a organizat Primăria și Consiliul local Luduș.
Ioan A. Borgovan