Comisia juridică şi Comisia pentru Administraţie ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, un raport de respingere asupra proiectului UDMR care prevede autonomie pentru Ţinutul Secuiesc.
Proiectul de lege iniţiat de UDMR prevede asigurarea minorităţilor naţionale istorice a reprezentării acestora în instituţiile administrative la nivel local, naţional şi european. De asemenea, proiectul legislativ prevede că la nivelul ministerelor să se asigure angajarea de personal, inclusiv în funcţii de conducere, proporţional cu numărul persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale istorice.
Comisia juridică şi Comisia pentru Administraţie ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, raport de respingere. Au fost 35 de voturi „pentru” raportul de respingere şi trei voturi împotrivă.
„Rezoluţiunea de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 face parte din tradiţiile democratice ale poporului român, (…) 1 Decembrie fiind proclamată prin lege Ziua Naţională a României. (…)în anul centenar a sosit momentul ca principiile (…) formulate în rezoluţia adoptată la Adunarea Naţională: Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare (să fie puse în practică). Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”, au motivat cei 30 de parlamentari care au depus proiectul .
Proiectul legislativ prevede pentru ”Minorităţi naţionale istorice: comunităţile albaneze, armeană, bulgară, cehă, croată, elenă, evreiască, germană, italiană, macedoneană, maghiară, poloneză, rusă-lipoveană, romă, ruteană, sârbă, slovacă, tătară, turcă, ucraineană la nivelul ministerelor, precum şi nivelul serviciilor publice deconcentrate ale acestora, se va asigura angajarea/numirea de personal, inclusiv de conducere, proporţional cu numărul persoanelor , atât la nivelul naţional cât şi la nivel local”.
Propunerea legislativă iniţiată de UDMR urmează să fie votată în plenul Camerei Deputaţilor, ca primă cameră sesizată, forul decizional fiind Senatul.(Sursa mediafax.ro)