Registrul Auto Român (RAR) a descoperit că unii șoferi utilizează un sistem care permite oprirea înregistrărilor odometrului în timpul deplasării autovehiculului.
Conform oficialilor Registrului Auto Român (RAR), dispozitivul care oprește înregistrările odometrului în timpul deplasării autovehiculului, descoperit în timpul unei acțiune de inspecție, este periculos, iar punerea lui pe piață sau utilizarea sunt interzise.
Oficialii instituției atrag atenția posesorilor de mașini că în activitatea de supraveghere a pieței a întâlnit diverse componente destinate a fi utilizate la autovehicule. Deși unele pot părea inovatoare, RAR atrage atenția utilizatorilor de vehicule să se informeze din surse avizate asupra reglementărilor legale aplicabile sau chiar a legalității utilizării la vehicule a componentelor respective.