ACȚIUNI PENTRU REDUCEREA RISCULUI RUTIER
În cursul zilei de ieri, 22 martie 2025, polițiștii rutieri din Mureș au continuat activitățile de creștere a siguranței rutiere prin verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice. Au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 43.000 de lei.

La data de 22 martie 2025, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Reghin au acționat, în intervalul orar 16:00 – 20:00, pentru creșterea gradului de siguranță în rândul tuturor participanților la trafic.
Au fost aplicate astfel 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 35.500 de lei, dintre care 40 pentru depășirea limitei legale de viteză și 9 pentru alte abateri.
Totodată, în cadrul acțiunii au fost reținute 6 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare, fiind efectuate 7 testări cu aparatele etilotest.
La aceeași dată, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș au desfășurat, în intervalul orar 19:00 – 21:00, activități pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, fiind reținut un permis de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au efectuat 90 de testări cu aparatele etilotest pentru depistarea consumului de alcool la volan și 6 cu aparatele din dotare pentru stabilirea consumului de substanțe interzise.
În cadrul acțiunii, au mai fost efectuate 117 legitimări, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 7.200 de lei.
Astfel de activități continuă și în perioada următoare, pentru asigurarea unui cadru de siguranță pe drumurile publice din întregul județ.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.